Întâlnirea va începe va începe la ora 16,00, urmând să dureze aproximativ două ore.
Opţiunea principală a României în privinţa componenţei viitoarei Comisii Europene o reprezintă păstrarea portofoliului Agriculturii, dar nici Justiţia ‘nu ar fi rău’, a declarat luni premierul Victor Ponta, în urma discuţiilor pe această temă purtate în cadrul coaliţiei de guvernare, la care a participat şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
‘Am discutat astăzi în coaliţia de guvernare – din care fac parte USD, UDMR – era şi domnul Tăriceanu acolo, şi opţiunea principală pentru România este aceea de a păstra portofoliul Agriculturii. Dacă nu, sigur, trebuie să discutăm de un alt portofoliu important’, a spus Ponta.
Potrivit premierului, România va avea o slabă putere de negociere pentru un reprezentant în Comisia Europeană, motivând că la discuţiile de la Bruxelles va merge preşedintele Traian Băsescu.
‘Cel care trebuie să negocieze nu e acolo, eu. Iar cel care e acolo nu are nicio putere de negociere. Toată lumea ştie că a luat 6% şi că, oricum, în noiembrie pleacă. Deci, din punctul acesta de vedere, din păcate, ca şi la momentul bugetului 2014-2020, când a fost domnul Băsescu acolo şi am obţinut cea mai slabă alocare din toate ţările UE, îmi este teamă ca domnul Băsescu, evident dezinteresat de ce se mai întâmplă în România, la anul să piardă portofoliul Agriculturii sau să obţină nimic pentru România’, a mai declarat premierul.
Victor Ponta a explicat că prima discuţie care se va purta la Bruxelles va fi legată de portofolii, după care fiecare ţară respectă o procedură de nominalizare a candidaţilor.
Premierul a adăugat că nu ar fi rău ca a doua opţiune a României să fie poziţia de comisar pe Justiţie, dar că ar fi de preferat păstrarea portofoliului pe Agricultură.
‘Haideţi să vorbim despre prima (varianta Agriculturii – n.r.). Nu ar fi rău (varianta Justiţiei – n.r.), dar cel mai bine ar fi să păstrăm Agricultura’, a declarat Victor Ponta.