FMI: Redresarea economiei spaniole, sprijinită de o relaxare suplimentară a politicii monetare a BCE

Redresarea economiei spaniole probabil va continua pe termen mediu, dar ar putea fi necesară o relaxare suplimentară a politicii monetare a BCE pentru a sprijini cererea care rămâne fragilă, potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional, transmite Dow Jones Newswires.
Economica.net - mar, 27 mai 2014, 14:04
FMI: Redresarea economiei spaniole, sprijinită de o relaxare suplimentară a politicii monetare a BCE

‘Politici mai solide ale partenerilor europeni ai Spaniei vor ajuta redresarea zonei euro şi a Spaniei’, se arată în raport.

Reformele au permis celei de-a patra mari economii a zonei euro să înregistreze una dintre cele mai solide redresări după o recesiune care a durat din 2008 până în 2013.

Dar FMI avertizează că sunt necesare mai multe eforturi pentru reducerea ratei record a şomajului.

Scăderea suplimentară a costurilor de împrumut pentru gospodăriile şi firmele spaniole va sprijini redresarea, iar o relaxare suplimentară a politicii monetare a BCE va reduce diferenţele între costurile de împrumut ale statelor din zona euro, consideră FMI.

În primul trimestru din 2014, rata şomajului în Spania s-a situat la 25,73%, de la nivelul record de 26,94% în urmă cu un an.

Ca urmare a îmbunătăţirii perspectivelor economice, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a îmbunătăţit recent ratingurile pentru datoriile pe termen lung şi pe termen scurt ale Spaniei, până la ‘BBB/A-2’, de la ‘BBB minus/A-3’.

Este pentru prima dată după anul 2009 când Standard & Poor’s îmbunătăţeşte ratingul Spaniei. Celelalte două mari agenţii de rating au îmbunătăţit şi ele calificativul Spaniei, Fitch Ratings luna trecută şi Moody’s Investors Service în luna februarie.

‘Îmbunătăţirea reflectă viziunea noastră cu privire la redresarea economică şi a competitivităţii, ca urmare a reformelor structurale adoptate de Spania după 2010. Pentru a reflecta efectele acestor reforme şi estimările noastre că politica monetară în zona euro va rămâne una relaxată, am decis să ne îmbunătăţim estimările de creştere pentru economia Spaniei în perioada 2014 – 2016 până la 1,6%, de la 1,2%’, a explicat agenţia.

Economia Spaniei a înregistrat al treilea trimestru consecutiv de creştere în primele trei luni ale acestui an, iar ritmul de creştere a fost dublu comparativ cu media din zona euro.

Premierul spaniol Mariano Rajoy mizează în acest an pe o creştere a PIB de 1,2%, urmată de un avans de 1,8% în 2015, după o contracţie de 1,2% anul trecut.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...