‘La Centura Capitalei, se lucrează în mod accelerat în nordul Bucureştiului, pe tronsonul dintre autostrada A1 şi DN 7, iar acest tronson va fi finalizat până la sfârşitul anului. Se lucrează, de asemenea, şi la porţiunea dintre autostrada A2 şi DN 2, care va fi gata în al doilea semestru al anului viitor’, a spus Cristian, prezent la o conferinţă pe tema infrastructurii din România.
În ceea ce priveşte porţiunea de sud a Centurii, el a precizat că cele trei contracte vor fi reziliate, iar proiectele, care sunt deja vechi de 4-5 ani, vor fi reluate.
‘Centura va fi finalizată în 2016, dar va fi un drum cu 4 benzi şi separator între sensuri. Niciodată n-o să se circule cu 130 de kilometri la oră’, a adăugat directorul CNADNR.
El a mai spus că, în dreptul localităţii Ştefăneşti, va fi construit un sens giratoriu care va fi gata în acest an.