CAB: Au început audierile în dosarul lui Gruia Stoica

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au început miercuri să audieze primele persoane în dosarul în care Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Român (GFR), a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în legătură cu o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia.
Economica.net - mie, 28 mai 2014, 13:23
CAB: Au început audierile în dosarul lui Gruia Stoica

În faţa instanţei, Gruia Stoica a spus că nu îşi recunoaşte vinovăţia, însă a refuzat să facă alte declaraţii.

De asemenea, nici fratele lui, Vasile Vintilă, care are calitatea de martor, nu a dorit să facă vreo declaraţie în faţa judecătorilor.

În schimb, avocatul Doru Boştină, inculpat în dosar, a declarat că omul de afaceri Gruia Stoica ‘are o exprimare bombastică’ şi că ‘îi place să fie apreciat şi admirat de cei din jur’, motiv pentru care tot ceea ce i-a propus acesta i s-a părut a fi ‘o fantezie’.

‘Nu am considerat niciodată că este vorba despre o ofertă serioasă adresată cuiva, pentru a face ceva, cunoscând felul de a fi al lui Gruia Stoica, dar şi faptul că nu îndeplinea condiţiile de participare, termenul era prea scurt. (…) Gruia Stoica are o exprimare preţioasă, bombastică. Îi place să fie admirat şi apreciat de cei din jur că se pricepe la afaceri’, a spus Doru Boştină, în legătură cu acuzaţia procurorilor că ar fi primit trei milioane de euro de la Gruia Stoica pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă.

Boştină a adăugat că nu a luat în serios oferta lui Gruia Stoica pentru că el nu putea percepe o sumă atât de mare ca onorariu pentru serviciile sale de avocat.

‘Gruia Stoica mi-a spus: ‘Vă dau trei milioane, dar să nu mi le cereţi pe toate o dată. Pot să-ţi dau şi ţie ceva’. (…) Am zis de mai multe ori cuvântul ‘da’, potrivit interceptărilor, dar acest cuvânt nu avea rolul unei aprobări’, a susţinut Doru Boştină.

În sala de judecată, Gruia Stoica le-a cerut judecătorilor să fie lăsat să îşi îmbrăţişeze fratele, deoarece are interdicţia de a se apropia de acesta.

Mai mult, el a solicitat instanţei să anuleze interdicţia de a se întâlni cu fratele său şi înlocuirea arestului la domiciliu cu o măsură preventivă mai blândă, şi anume controlul judiciar, iar judecătorii au anunţat că vor da o soluţie joi la această cerere.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 11 iunie, când vor fi audiaţi 6 martori.

Potrivit DNA, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia SA (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie ce avea ca scop încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect ‘Servicii de transport feroviar de cărbune’ pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

Potrivit fişei de date a achiziţiei, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA (195.079.200 lei pentru SE Turceni, 105.414.600 lei pentru SE Craiova II şi 172.574.610 lei pentru SE Işalniţa).

Durata contractuală era de 36 de luni, începând cu data de 1 februarie 2014, iar criteriile de atribuire a contractului erau ‘cel mai mic preţ’ sau ‘oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic’.

La data de 17 ianuarie 2014, CE Oltenia a transmis invitaţii de participare la procedura în cauză (organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) către CFR Marfă, SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti (GFR) şi alte trei societăţi comerciale.

Termenul de depunere a ofertelor de către societăţile comerciale dispuse să ia parte la procedura de licitaţie era data de 29 ianuarie 2014.

CFR Marfă şi-a manifestat intenţia de a participa la procedura de achiziţie a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparţinând Complexului Energetic Oltenia şi prin urmare a cerut să i se elibereze documentaţia de atribuire (fişe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru).

Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, persoană ce controlează GFR SA, membră a grupului Grampet, i-a promis avocatului Doru Boştină că-i va da suma de 3 milioane euro pentru ca acesta să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcţionar public), pentru a-l determina să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i comunice preţul oferit de societatea pe care o conduce, la licitaţia din 29 ianuarie 2014, aşadar să divulge date confidenţiale.

Acest demers avea ca scop adjudecarea de către Gruia Stoica a contractului ce făcea obiectul licitaţiei, respectiv transport cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia.

Procurorii susţin că, în acest context, avocatul Boştină i-a promis lui Gruia Stoica că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preţ şi va folosi pentru realizarea traficului de influenţă un intermediar care poate exercita influenţa directă asupra directorului general al CFR Marfă.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ca în următorii ani să crească cu 25% pe măsură ce piața se va......
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...