CFR organizează licitaţie pentru lucrări de reparaţii în valoare de 20 milioane lei la staţia Galaţi

Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA organizează, în iunie, o licitaţie deschisă pentru continuarea lucrărilor de reparaţii în staţia CF Galaţi Călători, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 20 de milioane de lei, fără TVA.
Economica.net - joi, 29 mai 2014, 13:47
CFR organizează licitaţie pentru lucrări de reparaţii în valoare de 20 milioane lei la staţia Galaţi

Potrivit unui comunicat al companiei, remis joi AGERPRES, sursa de finanţare este asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

Contractul de achiziţie prevede lucrări de reparaţii la pasarela care facilitează accesul la peroane, reparaţii la peroane şi copertine, lucrări de sistematizare pe verticală, lucrări de reparaţii la reţele de apă, de canalizare şi la instalaţiile electrice, de supraveghere video şi de alarmare.

Durata de valabilitate a contractului este de doi ani, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Termenul limită pentru primirea ofertelor a fost stabilit pe 16 iunie, ora 10.00, iar deschiderea plicurilor urmează să aibă loc în aceeaşi zi, la ora 11.00, la sediul Sucursalei CREIR CF Galaţi.

 

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...