Minerii şi energeticienii de la Complexul Energetic Hunedoara se pregătesc de o grevă de avertisment

Minerii şi energeticienii de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH), membri ai Sindicatului 'Muntele', se pregătesc de o grevă de avertisment de două ore, după ce peste 60% dintre ei au fost acord cu iniţierea unor acţiuni de protest, nemulţumiţi de modul în care se desfăşoară negocierile pentru noul Contract colectiv de muncă.
Economica.net - lun, 02 iun. 2014, 07:41
Minerii şi energeticienii de la Complexul Energetic Hunedoara se pregătesc de o grevă de avertisment

‘În urma consultării efectuate în rândul membrilor noştri de sindicat, peste 2.000 de oameni, adică mai mult de 60%, şi-au exprimat acordul pentru declanşarea unei greve de avertisment în cadrul CEH. Suntem nemulţumiţi de modul în care se derulează negocierile pentru noul Contract colectiv de muncă, care ar trebui să aibă prevederi armonizate la nivelul întregului Complex Energetic’, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului ‘Muntele’, Petre Nica.

Acesta a explicat că energeticienii de la termocentrala Mintia lucrează acum în baza unui acord încheiat la vechiul Contract colectiv de muncă, din cauză că respectivul document a expirat. În cazul minerilor de la exploatările Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, actualul Contract colectiv de muncă mai este valabil până pe 10 iunie.

‘Cred că la acţiunile de protest pe care intenţionăm să le declanşăm se vor alia toţi minerii şi energeticienii din cadrul CEH, chiar dacă nu sunt membri ai Sindicatului ‘Muntele’, deoarece problemele pe care le semnalăm noi îi afectează pe toţi’, a arătat Nica.

Calendarul acţiunilor de protest va fi stabilit de membrii Biroului Executiv al Sindicatului ‘Muntele’.

Sindicatul ‘Muntele’ reuneşte peste 3.200 de membri de la exploatările de huilă Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan şi energeticieni de la termocentralele Mintia şi Paroşeni, entităţi economice incluse în Complexul Energetic Hunedoara. Sindicatul este reprezentativ la nivelul CEH.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...