Dispunând de o tehnologie de top similară celei întâlnite pe cele mai noi smartphone-uri Samsung, Samung Z este echipat cu un ecran HD Super AMOLED de 4,8 inci și un procesor Quad-core de 2,3 GHz, o memorie internă de 16 GB şi una RAM de 2GB.
„Samsung Z dispune de puterea și adaptabilitatea platformei Tizen, ceea ce le va permite utilizatorilor să navigheze mai rapid pe internet, dar și să utilizeze aplicațiile într-un mod mult mai eficient.”, a declarat a afirmat DJ Lee, Președintele și Directorul General al Biroului Global de Vânzări & Marketing, în cadrul diviziei de Mobile Communications Business a Samsung Electronics.
„Platforma Tizen le oferă utilizatorilor o experiență rapidă și optimizată nevoilor lor, dispunând de o mai bună gestiune a memoriei. Samsung Z, dezvoltat pe platforma Tizen, necesită un timp mai scurt pentru pornire și oferă capacități avansate de multi-tasking. Samsung Z poate susține atât conținut 2D cât și 3D, dar dispune și de îmbunătățiri pe partea de redare și vizualizare a conținutului, acțiuni ce devin mai comode și performante. Utilizatorii se vor bucura de protejarea datelor personale datorită senzorului de amprentă disponibil pe acest model” spune compania.
Funcția Ultra Power Saving Mode îi permite telefonului să fie operațional în caz de urgență, chiar și pentru un nivel foarte scăzut al bateriei.
Samsung Z dispune de o configurație diferită pentru ecranul Home și Application, astfel că aplicațiile și funcțiile smartphone-ului sunt mult mai ușor de accesat. Folosind setările Dynamic Box și Color Theme, utilizatorii își pot defini propriul device, astfel încât să se potrivească cel mai bine cu nevoile lor.
„Design-ul exterior al smartphone-ului Samsung Z le oferă utilizatorilor un aspect complet nou. Dispozitivul este descris de linii subțiri, drepte și sofisticate, oferind un design și o experiență tactilă complet diferite, păstrând în același timp identitatea vizuală generală disponibilă pentru dispozitivele Samsung. Smartphone-ul va fi disponibil în două culori: Negru și Auriu” mai arată producătorul.
Samsung Z va fi disponibil în cel de-al treilea trimestru în Rusia, comercializarea sa extinzându-se apoi și către alte țări.
Utilizatorii vor avea acces la aplicații suplimentare în Tizen Store la lansarea smartphone-ului. Pentru a sărbători lansarea primului smartphone Tizen din lume și pentru a încuraja cât mai mulți dezvoltatori Tizen să se alăture, Tizen Store va oferi un program promoțional pentru toți dezvoltatorii de aplicații mobile timp de un an. Mai mult de atât, Samsung plănuiește să găzduaiscă primele provocări locale pentru dezvoltatorii Tizen din Rusia și țările CIS pentru a îmbogăți eco-sistemul Tizen de la lansarea dispozitivului.