Iniţiativa statelor care se consideră cele mai afectate de violenţele jihadiste a devenit mai urgentă după atacul soldat cu trei morţi de la Muzeul evreiesc din Bruxelles de luna trecută.
Francezul de 29 de ani arestat sub suspiciunea că ar fi comis atacul s-ar fi întors recent din Siria, unde a luptat alături de rebelii islamişti în războiul civil, potrivit autorităţilor.
Propunerile întocmite de Franţa şi Belgia au fost susţinute de Germania,Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Olanda şi Spania, în cadrul unei reuniuni desfăşurate joi în Luxemburg, conform unei declaraţii comune a miniştrilor de interne francez şi belgian.
Oficiali din acest grup de ţări vor avea întâlniri cu ‘principalii operatori de internet’ în această lună pentru a analiza posibilităţile de a închide imediat site-urile şi a interzice mesajele care răspândesc ura sau încurajează militantismul violent sau terorismul, se menţionează în declaraţie.
O propunere britanică de a crea un task force european care să folosească campanii media pentru a contracara mesajele radicale a fost sprijinită şi de alţi miniştri, mai menţionează textul.
Alte propuneri vizează folosirea datelor privind pasagerii aerieni pentru a-i depista pe cei care se întorc din Siria, iar atunci când o astfel de persoană este detectată se doreşte ca informaţiile să fie stocate într-o bază de date la nivelul UE folosită de ofiţerii vamali şi de poliţie şi să fie trimise la Europol.
Experţii vor lucra asupra detaliilor privitoare la noile măsuri înainte ca miniştrii de interne să decidă asupra acestora în cadrul unei reuniuni din luna iulie, de la Milano.
Guvernele europene sunt profund preocupate de faptul că unii dintre cetăţenii lor – de multe ori cei care provin dintr-un mediu imigrant islamist – plecând să lupte în Siria şi venind apoi înapoi cu idei radicale, precum şi cu capacitatea de a folosi arme, comentează Reuters.
Autorităţile austriece au arestat un bărbat suspectat că-i radicaliza pe musulmani şi că-i recruta pe aceştia pentru a lupta în Siria, a declarat joi un procuror dintr-un land austriac.