Băsescu către români: Petreceţi sărbătorile cu relaxare, cât se poate

Preşedintele Traian Băsescu a spus că românii îşi pot petrece sărbătorile fără grija pensiilor şi salariilor în 2012, care vor fi în mod cert plătite, însă a admis că relaxarea este limitată de condiţiile crizei economice care va face din anul viitor unul dificil.
Economica.net - mie, 21 dec. 2011, 14:48

Mesajul adresat de preşedinte românilor este că îi aşteaptă un an greu, dar situaţia unui derapaj economic major este exclusă.

„Aş vrea să-i asigur pe români că, deşi este extrem de greu, avem soluţii, România nu poate intra într-un derapaj pentru că sunt soluţii mai mult sau mai puţin discutate, dar sunt soluţii să nu intrăm într-un derapaj, indiferent ce s-ar întâmpla în UE. Ne va fi greu, dacă în UE e greu, dacă băncile din zona Euro intră în probleme, însă, aş vrea să facem sărbătorile cu relaxare, atât cât poate fi relaxare în vremurile astea de criză, dar măcar nu cu grija că şi România poate intra într-o situaţie de derapaj în care să ajungem să nu mai plătim salariile, să nu mai plătim pensiile, să nu mai plătim ajutoarele sociale. Nu vom intra într-o astfel de situaţie”, a afirmat Traian Băsescu pentru Radio România Actualităţi.

Preşedintele a precizat că nu va pleca din ţară de sărbători. „Categoric, voi petrece sărbătorile în ţară. Nu mi-am făcut concedii în străinătate de când sunt preşedinte”, a spus Traian Băsescu.

„Sărbători cu bine şi un an 2012 mai bun!”, a urat şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
Romgaz face pasul decisiv pentru furnizarea de gaze către populație: a comandat platformă informatică care să susțină un număr “nelimitat” de clienți. Când ar putea apărea ofertele
Romgaz face pasul decisiv pentru furnizarea de gaze către populație: a comandat platformă informatică care să susțină ...
Romgaz, producătorul național de gaze, a lansat licitația pentru platforma informatică necesară contractării și facturării gazelor și energie electrică pentru clienșii casnici, care......
Panama îşi apără dreptul asupra canalului după un nou atac din partea lui Trump
Panama îşi apără dreptul asupra canalului după un nou atac din partea lui Trump
Canalul Panama "face parte din lupta Panama" pentru suveranitatea sa deplină şi este "o cucerire ireversibilă", a declarat ...
Austria ar putea avea alegeri anticipate, atâta vreme cât extrema dreaptă și conservatorii nu sunt capabili să creeze un Guvern
Austria ar putea avea alegeri anticipate, atâta vreme cât extrema dreaptă și conservatorii nu sunt capabili să creeze ...
Liderul de extremă-dreapta Partidului Libertății (FPO) din Austria Herbert Kickl a cerut Partidului Popular conservator ...
Protecţionism – Apple nu are voie să vândă telefoane iPhone 16 în Indonezia nici după ce a promis că va investi un miliard de dolari
Protecţionism – Apple nu are voie să vândă telefoane iPhone 16 în Indonezia nici după ce a promis că va investi ...
Grupul american Apple Inc nu are voie în continuare să vândă cea mai nouă generaţie de telefoane iPhone în Indonezia, ...