McDonald’s face bani grei în România. Vezi estimările pe 2012

Afacerile lanţului de restaurante McDonald's România vor depăşi în acest an nivelul de 100 de milioane de euro. Pentru 2012 subsidiara grupului american îşi propune un nou avans al rulajului. McDonald's are peste 3.500 de angajaţi în România, unde înregistrează zilnic peste 140.000 de clienţi.
Economica.net - mie, 21 dec. 2011, 16:07

Compania McDonalds’s România a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de 418,2 milioane lei (99,3 milioane euro, la cursul mediu BNR de 4,2099 lei/euro), conform datelor de la Ministerul de Finanţe, potrivit Mediafax.

Întrebat la o conferinţă de presă despre evoluţia afacerilor şi dacă acestea vor depăşi pragul de 100 milioane euro în acest an, directorul general al companiei, Daniel Boaje, a răspuns „foarte probabil”, fără să ofere alte detalii.

McDonald’s a lansat miercuri, la Bucureşti, la 64-lea restaurant din România, în clădirea America House din zona Piaţa Victoriei. Aceasta este prima unitate deschisă într-o clădire de birouri şi a implicat o investiţie de aproape 3 milioane de lei.

Lanţul de restaurante este prezent în 21 oraşe din România, având 28 de unităţi în Bucureşti şi 36 în restul ţării, şi a investit peste 110 milioane de dolari în cei 16 ani de activitate pe piaţa românească.

Boaje a afirmat că McDonald’s va continua politica de dezvoltare în România, prin inaugurări de unităţi noi şi renovări ale celor existente.

Cu siguranţă vor fi deschideri şi în 2012„, a spus şeful companiei, fără să ofere informaţii cu privire la numărul unităţilor care vor fi deschise sau nivelul aferent al investiţiilor.

Acesta a precizat că McDonald’s a achiziţionat terenuri şi poartă discuţii pentru cumpărarea altor suprafeţe, necesare construcţiei unor unităţi noi. el a mai precizat că faţă de perioada de boom economic pretenţiile vânzătorilor au devenit „rezonabile”, astfel existând mai multă disponibilitate la negociere.

„Nu am mai auzit de preţuri astronomice”, a afirmat Boaje, adăugând însă că terenurile din România sunt în continuare mai scumpe decât în alte state europene, pe fondul potenţialului de dezvoltare al pieţei.

Reprezentantul McDonald’s România a mai spus că pe piaţa restaurantelor de tip fast-food este în continuare loc de creştere, iar clienţii au devenit mult mai exigenţi.

McDonald’s are peste 3.500 de angajaţi în România, unde înregistrează zilnic peste 140.000 de clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Dolarul se va îndrepta către 5 lei, dar cursul leu-euro se va menține relativ stabil. Cele mai mari riscuri pentru România sunt deteriorarea situației fiscale și inflația
Dolarul se va îndrepta către 5 lei, dar cursul leu-euro se va menține relativ stabil. Cele mai mari riscuri pentru România ...
Deteriorarea continuă a situației fiscale în contextul creșterii randamentelor obligațiunilor globale este considerat cel mai mare risc pentru Români în 2025, conform unei analize iBanFirst.......
Managementul Volkswagen va suporta reduceri de salarii de peste 300 milioane de euro până în 2030
Managementul Volkswagen va suporta reduceri de salarii de peste 300 milioane de euro până în 2030
Managementul Volkswagen va suporta reduceri de salarii cu peste 300 de milioane de euro până în 2030, conform comentariilor ...
Încep să se monteze panouri solare pe punctele termice din București. Apa caldă rezultată va fi trimisă în rețea
Încep să se monteze panouri solare pe punctele termice din București. Apa caldă rezultată va fi trimisă în rețea
Termoenergetica, operatorului rețelei de transport și distribuție a energiei termice din București, a lansat licitație ...
Dacia anunță pe 9 ianuarie prețurile și deschiderea comenzilor pentru Bigster
Dacia anunță pe 9 ianuarie prețurile și deschiderea comenzilor pentru Bigster
Dacia a început campania de promovare a modelului Bigster prin bannere plasate pe internet. Un eveniment major care implică ...