Regilor asfaltului li se şubrezesc regatele: Cât de mult au scăzut afacerile marilor drumari români

Companiile ce construiesc drumuri au rezultate financiare din ce în ce mai proaste. Lucrări sunt mai puţine, Compania de Autostrăzi nu mai are bani de investiţii, astfel încât oameni de afaceri ce erau obişnuiţi cu profituri anuale de zeci de milioane de euro se mulţumesc acum şi cu câteva milioane de euro
Economica.net - lun, 09 iun. 2014, 21:10
Regilor asfaltului li se şubrezesc regatele: Cât de mult au scăzut afacerile marilor drumari români

Marii constructori români denumiţi generic „regii asfaltului” trec printr-o perioadă mai proastă caracterizată de scăderi masive ale afacerilor şi de profituri mult diminuate. Potrivit datelor de la Finanţe, toate companiile mari de construcţii civile cu acţionariat românesc au rezultate în scădere 2013-2012. Majoritatea sunt încă pe profit, dar afacerile au cunoscut un recul semnificativ.

Cele mai solide companii rămân cele două deţinute de constructorul băcăuan Dorinel Umbrărescu, Spedition UMB şi Tehnostrade. În ciuda faptului că niciuna dintre cele două nu mai este lider la cifra de afaceri, totuşi, raportul afaceri-profit le este net favorabil în raport cu oricare altă companie mare de construcţii de drumuri.

Astfel, deşi cea mai mare cifră de afaceri realizată anul trecut aparţine companiei braşovene Straco Grup, controlată de Alexandru şi Traian Horpos, totuşi profitul cel mai mare este acontat de Spedition UMB. Mai mult, Umbrărescu plusează cu Tehnostrade, cea de-a doua sa firmă de construcţii, care, de asemenea, are marje de profit foarte bune.

Cifre de afaceri mari mai întâlnim şi la companiile Tehnologica Radion, a lui Teodor Berna, şi Eurotrading Construct ’98, de Dan Besciu, patronul celebrului restaurant, acum clădire de birouri, “Golden Blitz”.

În schimb, profiturile pe măsura cifrelor de afaceri au ajuns destul de rare în 2013, departe de perioada 2007-2010, când acestea ajungeau la zeci şi chiar sute de milioane de euro.

Anul trecut, Dorinel Umbrărescu, prin Spedition UMB, are o cifră de afaceri de 470 de milioane de lei şi un profit de 88 de milioane de lei. În 2012, cifrele înregistrate erau 616, respectiv 94 milioane de lei. Prin Tehnostrade, mai adaugă o cifră de afaceri de 338 de milioane de lei şi un profit de 43 de milioane de lei,  ambele în scădere faţă de anul precedent – 549, respectiv 73 de milioane de lei.

Adunând cifrele de pe cele două firme, aflăm rezultatele celui mai mare „rege al asfaltului”: 800 de milioane de lei cifră de afaceri şi un profit de 130 de milioane de lei – o marjă de circa 17%.

Pe locul doi la afaceri se află firma Straco Grup. Aceasta a înregistrat anul trecut o cifră de de afaceri de 616 milioane de lei, faţă de 872 de milioane de lei în 2012. La  616 milioane de lei, profitul a fost de doar 0,9 milioane de lei, faţă de 13 milioane de lei cu un an în urmă.

Euro Construct Trading ’98  a avut rulaje de 462 de milioane de lei, în 2013, similară cu cea din 2012, iar profitul înregistrat a fost de 31 de milioane de lei, faţă de 40 de milioane de lei cu un an în urmă.

Tehnologica Radion a înregistrat o scădere semnificativă a cifrei de afaceri. De la 560 de milioane de lei în 2012 la 356 de milioane de lei, anul trecut. Profitul a scăzut şi el , de la 4,5 milioane de lei la 3,8 milioane de lei.

Compania afaceristului braşovean Marcel Butuza, Vectra Service, este singura dintre firmele „regilor asfaltului” care a avut un 2013 pe pierdere. La afaceri de 153 de milioane de lei a înregistrat un rezultat negativ de 10 milioane de lei. Cu un an în urmă, profitul a fost de 0,7 milioane de lei la afaceri de 188 de milioane de lei

Tel Drum, compania care câştigă multe din contractele de reparaţii de drumuri în Teleorman, este singura care a înregistrat afaceri mai mari anul trecut, faţă de 2012, 183 de milioane de lei, faţă de 147 de milioane de lei. În schimb, profitul a scăzut de la 10 milioane de lei la 0,6 milioane de lei.

Costel Căşuneanu, cu a sa PA&CO, are una dintre cele mai abrupte scăderi în business. De la afaceri de 227 de milioane de lei în 2012, a ajuns la 121 de milioane de lei, anul trecut, iar profitul a scăzut până la 0,47 milioane de lei, de la 2 milioane de lei cu un an în urmă.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...