Şeful MOL va fi judecat în Croaţia fără a fi prezent la proces

Croaţia îl va judeca în lipsă pe şeful grupului energetic MOL, Zolt Hernadi, pentru acuzaţii de corupţie legate de achiziţionarea de către MOL a companiei energetice croate INA, a decis marţi Tribunalul de la Zagreb, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 10 iun. 2014, 10:11
Şeful MOL va fi judecat în Croaţia fără a fi prezent la proces

‘Acuzaţiile împotriva lui Hernadi au fost confirmate şi va fi judecat fără a fi prezent la proces (in absentia)’, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Tribunalului, Kresimir Devcic.

Zolt Hernadi poate face apel împotriva deciziei Tribunalului. În 2013, poliţia de la Zagreb a informat că un mandat de arestare european şi o ‘alertă roşie’ a Interpol au fost emise pe numele lui Zolt Hernadi, acuzat în Croaţia de mituirea fostului premier croat Ivo Sanader pentru a prelua controlul managerial la compania petrolieră croată INA.

În anul 2003, Croaţia a vândut 25% din acţiunile companiei petroliere INA către MOL, iar ulterior a permis firmei ungare să-şi majoreze participaţia până la aproape 50% şi, de asemenea, să preia controlul managerial la firma croată. În ultimii ani, au apărut, însă, tensiuni între MOL şi Guvernul croat, care deţine 44,8% din acţiunile INA, în condiţiile în care autorităţile de la Zagreb acuză firma ungară că nu a investit suficient în INA, iar MOL susţine că Zagreb-ul nu a respectat promisiunea de a vinde operaţiunile INA cu pierderi din domeniul gazelor.

Anul trecut, fostul premier croat Ivo Sanader a fost găsit vinovat pentru că a primit cinci milioane de euro de la MOL în schimbul cărora a permis firmei ungare să dobândească o poziţie dominantă la INA.

Ungaria a efectuat propria sa investigaţie şi a anunţat că nu a găsit dovezi pentru acuzarea lui Hernadi.

Grupul MOL are peste 75 de ani de experienţă în explorarea şi producţia de hidrocarburi, având în prezent operaţiuni de producţie în opt ţări şi activităţi de explorare în 13 ţări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia şi Croaţia.

Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 ţări, dintre care 147 în România.

MOL deţine locul al patrulea pe piaţa românească a distribuţiei de carburanţi, după Petrom, Rompetrol şi Lukoil.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...