GFR: Nu există motive de anulare a licitaţiei organizate de CE Oltenia

Reprezentanţii Grup Feroviar Român, care, recent, a câştigat o licitaţie organizată de CE Oltenia pentru transportul cărbunelui, susţin că nu există motive de anulare a acestei licitaţii şi că vor apela la toate metodele legale pentru a rezolva situaţia, potrivit unui comunicat al companiei feroviare.
Economica.net - mie, 11 iun. 2014, 08:49
GFR: Nu există motive de anulare a licitaţiei organizate de CE Oltenia

‘Această licitaţie a fost organizată în mod transparent şi cu respectarea legislaţiei şi reglementărilor din domeniul achiziţiilor, iar contestaţiile venite abia după deschiderea ofertelor financiare nu doresc decât să menţină condiţiile contractuale actuale, provocând pagube însemnate CE Oltenia’, se arată în comunicat.

‘GFR consideră că încercările de anulare a licitaţiei sunt de natură a provoca pagube financiare importante unuia dintre cei mai mari producători de energie, precum şi bugetului de stat, şi solicită autorităţilor competente să ia măsurile necesare pentru a preveni acest lucru. GFR atrage atenţia asupra faptului că participarea operatorilor privaţi la această licitaţie a dus la oferte financiare care sunt aproape la jumătatea valorii contractului plătit în prezent de CE Oltenia pentru serviciile de transport de cărbune şi care se ridică la 13,473 milioane lei pentru trei ani. Orice zi de întârziere în atribuirea contractului în noile condiţii financiare aduce pierderi importante CE Oltenia, care plăteşte în prezent preţuri cu mult mai mari decât cele care ar fi obţinute în urma procesului de licitaţie’, potrivit comunicatului.

Oficialii GFR spun că îşi rezervă dreptul de a acţiona pe toate căile pentru soluţionarea acestei situaţii.

‘Nu putem privi declaraţiile ministrului Transporturilor, Dan Şova, decât ca pe o tentativă de a influenţa decizia autorităţilor competente în analiza procesului de licitaţie. Participarea mai multor companii la această licitaţie a fost limitată chiar de condiţiile acesteia. Mai precis, participanţilor la licitaţie li s-a cerut, ca experienţă similară, un volum mediu de transport anual de 16,2 milioane de tone, volum ce putea fi atins independent doar de CFR Marfă. Pentru a putea îndeplini această condiţie tehnică, GFR s-a asociat cu alţi operatori privaţi din România’, potrivit reprezentanţilor companiei feroviare.

Te-ar mai putea interesa și
Pregătiri intense pentru deschiderea parțială a autostrăzii Pitești-Curtea de Argeș, parte a lotului 5 din autostrada Pitești-Sibiu. Deja se lucrează la sensul giratoriu pentru descărcarea traficului în drumul național
Pregătiri intense pentru deschiderea parțială a autostrăzii Pitești-Curtea de Argeș, parte a lotului 5 din autostrada ...
Constructorul lotului 5 al autostrăzii Pitești Sibiu se pregătește intens pentru deschiderea a circa jumătate din autostrada Pitești-Curtea de Argeș, programată pentru luna viitoare....
Peste 10.000 de candidaţi susţin astăzi examenul de intrare în Rezidenţiat
Peste 10.000 de candidaţi susţin astăzi examenul de intrare în Rezidenţiat
10.575 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine duminică examenul de intrare în Rezidenţiat, dintre care 3.993 de ...
Noi modificări de preț la carburanți. Motorina devine și mai scumpă decât benzina, care sunt prețurile acum
Noi modificări de preț la carburanți. Motorina devine și mai scumpă decât benzina, care sunt prețurile acum
În ultimele zile, evoluțiile prețurilor benzinei și motorinei la pompă au fost divergente. Benzina s-a ieftinit, iar ...
Gazprom chiar a oprit livrările de gaze către Austria sâmbătă dimineață. Cum se descurcă austriecii
Gazprom chiar a oprit livrările de gaze către Austria sâmbătă dimineață. Cum se descurcă austriecii
Compania energetică austriacă OMV a declarat că livrările de gaze din Rusia s-au oprit sâmbătă la ora 6 dimineața ...