Hidroelectrica şi Hidrosind au acordat un ajutor umanitar pentru victimele inundaţiilor din Serbia

Hidroelectrica şi sindicatul Hidrosind au acordat sinistraţilor din oraşele sârbe Obrenovac şi Kolubara - Lazarevac un ajutor în valoare de 200.000 de lei, informează, miercuri, compania.
Economica.net - mie, 11 iun. 2014, 16:31
Hidroelectrica şi Hidrosind au acordat un ajutor umanitar pentru victimele inundaţiilor din Serbia

Ajutoarele, constând în hrană, au fost trimise sinistraţilor din cele două oraşe din Serbia simultan cu desfăşurarea la Bucureşti a celei de 89-a sesiuni a Comisiei mixte româno – sârbe, în perioada 10 – 12 iunie 2014.

Obrenovac, care găzduieşte cea mai mare centrală energetică din Serbia, este una dintre cele mai afectate localităţi, unde toţi locuitorii, respectiv 20.000 de persoane, au fost evacuate.

Destinaţia ajutoarelor vizează în mod indirect şi întrajutorarea colegilor sârbi de la Electric Power Industry of Şerbia (EPS) – omologul Hidroelectrica din Serbia – cea mai mare întreprindere din ţară, a cărei capacitate totală instalată se ridică la 8.359 MW, având în vedere că în urma acestor evenimente neprevăzute exploatarea minieră a companiei din apropiere de oraşul Obrenovac a fost inundată în întregime.

‘Încurajez şi celelalte companii şi instituţii ale statului şi mediul privat, deopotrivă, să fie solidari cu vecinii noştri greu încercaţi de vreme şi vremuri, să contribuie material la reclădirea edificiilor avariate şi la renaşterea speranţei unui popor brav, care, ca şi românii, s-a luptat cu multe adversităţi de-a lungul istoriei’, a declarat administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza.

Serbia s-a confruntat recent cu cele mai grave inundaţii din ultimii 120 de ani, un procentaj mare din populaţia Serbiei fiind afectată de inundaţiile în urma cărora au murit un număr de 51 de persoane.

Situaţia din Serbia este ‘catastrofală’, potrivit premierului sârb Aleksandar Vucici, iar pagubele au fost estimate între 1,5 – 2 miliarde de euro. Pe lângă un număr mare de locuinţe distruse sau avariate, au fost puternic afectate şi infrastructuri rutiere şi feroviare, sectoarele agricol şi energetic.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...