O insulă din laguna Veneţiei, scoasă la licitaţie, nu a fost concesionată nimănui

Pitoreasca insulă Poveglia din laguna Veneţiei, pe care statul italian intenţiona să o concesioneze, nu şi-a găsit încă un administrator întrucât agenţia publică însărcinată cu această operaţiune a refuzat oferta omului de afaceri care câştigase licitaţia, transmite miercuri AFP.
Economica.net - mie, 11 iun. 2014, 19:08
O insulă din laguna Veneţiei, scoasă la licitaţie, nu a fost concesionată nimănui

Pe 13 mai, Luigi Brugnaro obţinuse concesionarea pe 99 de ani a insulei, câştigând în detrimentul unei asociaţii locale care dorea să o transforme într-un spaţiu cultural. Omul de afaceri, preşedinte al unui holding de 19 firme, câştigase licitaţia cu o ofertă de 513.000 de euro, pe când asociaţia ‘Poveglia per tutti’ fusese dispusă să plătească doar 160.000 de euro. Agenţia italiană care a organizat licitaţia şi care a avut la dispoziţie 30 de zile pentru a analiza ofertele, a respins marţi oferta câştigătoare, considerând suma ‘insuficientă’, potrivit unui comunicat al asociaţiei ‘Poveglia per tutti’, difuzat miercuri.

Asociaţia s-a declarat ‘mulţumită de acest rezultat, aşteptat de altfel’. Ea se oferă să administreze insula printr-un ‘proiect participativ şi asociativ’, insistând pe ‘necesitatea păstrării patrimoniului pentru viitoarele generaţii, cu atât mai mult când este vorba despre o valoare istorică, culturală, arhitecturală, naturală şi peisagistică’.

Insula de 7,5 ha, situată în apropierea celebrei plaje Lido, era loc de carantină pentru echipajele vapoarelor care veneau la Veneţia în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, fiind în acelaşi timp şi un element de apărare al oraşului, cu fortul său octogonal. În secolul al XX-lea, a existat pe insulă un centru pentru bolnavi mintal. Din anul 1960, a început să fie părăsită şi mai multe dintre clădirile sale, printre care o biserică, un spital şi o închisoare, se degradează pe zi ce trece.

Asociaţia Poveglia intenţionează, dacă i se acceptă oferta, să pună în practică o serie de ‘iniţiative economice’, printre care să deschidă o şcoală de navigaţie, o cafenea şi un centru de cercetări arheologice.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Lugoj – Deva: Primul foraj la „tunelurile pentru urși” va începe în decembrie – secretar de stat
Autostrada A1 Lugoj – Deva: Primul foraj la „tunelurile pentru urși” va începe în decembrie – ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunță start bun pe secțiunea - lipsă Margina - Holdea din lotul 2 al A1 Lugoj - Deva. Finanțat prin PNRR, acest "lot al urșilor"......
Centura Comarnic va fi gata în vara anului viitor – oficial Transporturi
Centura Comarnic va fi gata în vara anului viitor – oficial Transporturi
Secretarul de Stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat vineri că a fost într-o vizită pe șantierul ...
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale din România, Simona Bucura-Oprescu, şi vicepreşedintele Guvernului Spaniei, ...
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Începând cu 3 noiembrie 2024, Legea nr. 268/2024 a adus reduceri substanțiale și scutiri pentru taxele de timbru aplicate ...