Ministrul austriac de Finanţe, nedumerit de avertismentul S&P cu privire la Erste şi Raiffeisen

Ministrul austriac de Finanţe, Michael Spindelegger, a recunoscut miercuri că nu înţelege care sunt motivele care au determinat agenţia de evaluare Standard & Poor's să lanseze un avertisment faţă de băncile austriece, după ce Guvernul de la Viena a anunţat că investitorii ar putea să piardă o parte din bani pentru salvarea unei bănci, transmite CNBC.
Economica.net - joi, 12 iun. 2014, 08:23
Ministrul austriac de Finanţe, nedumerit de avertismentul S&P cu privire la Erste şi Raiffeisen

‘Nu pot să înţeleg şi la fel nici băncile nu pot înţelege’, a declarat Michael Spindelegger.

Standard & Poor’s a plasat marţi sub supraveghere cu implicaţii negative ratingul a şapte mari bănci din Austria, ceea ce înseamnă că în decurs de trei luni ar putea retrograda băncile Erste Bank, Raiffeisen Bank şi UniCredit Bank Austria. Decizia S&P vine în contextul în care Guvernul austriac a anunţat că va propune un proiect legislativ potrivit căruia deţinătorii de obligaţiuni de la Hypo Alpe Adria ar urma să piardă o parte din banii lor în cadrul programului de salvare a băncii.

Potrivit S&P, noul act legislativ este unul neaşteptat şi ar putea semnala ‘o slăbire a sprijinului oferit de stat pentru băncile de importanţă sistemică’.

În schimb, Spindelegger a apreciat că proiectul de lege, care ar transforma Hypo Alpe Adria într-o bancă de rebuturi, a fost vehiculat anterior. ‘Aceasta nu este o surpriză pentru nimeni. Am decis acest lucru în urmă cu trei luni în consiliul de miniştrii’, a spus Spindelegger. În plus, ministrul austriac de Finanţe a contrazis ideea că noua lege va fixa un precedent pentru investitorii care vor suporta pierderile pentru alte cazuri viitoare de falimente bancare. ‘Acesta este un caz special. Nicio altă bancă nu este implicată’, a precizat Spindelegger.

Potrivit proiectului legislativ un pachet de datorii subordonate Hypo Alpe Adria în valoare de 890 milioane de euro vor fi şterse, ceea ce înseamnă că cetăţenii nu vor suporta întregul cost al colapsului băncii. În plus, potrivit presei, Guvernul austriac va încerca să obţină şi o contribuţie de 800 milioane de euro din partea băncii germane Bayern Landesbank, care era coproprietarul Hypo Alpe Adria înainte ca aceasta din urmă să ajungă în mâinile statului, în 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...