Eugen Teodorovici: Vreau să terminăm în 2014 reforma în sistemul de fonduri europene

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, intenţionează să finalizeze, în 2014, reforma în sistemul de fonduri europene, punând accent pe transparenţă şi eliminarea birocraţiei.
Economica.net - lun, 16 iun. 2014, 13:30
Eugen Teodorovici: Vreau să terminăm în 2014 reforma în sistemul de fonduri europene

‘Vreau să terminăm în 2014 tot ceea ce înseamnă reformă în sistemul de fonduri europene. Un prim pas îl vom face în această lună, când vom avea ‘Ghidul pentru privaţi’. În acest ghid se va regăsi tot ceea ce ţine de finanţarea pentru privaţi, de la reguli de implementare, până la tipurile de avize şi autorizaţii eliberate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) etc. Este obligaţia noastră (a statului – n.r.) să luăm aceste avize, şi nu dumneavoastră (firmele – n. r.), pentru a nu mai pierde timp şi bani. De asemenea, garanţia bancară trebuie să dispară şi va dispărea. Va exista o singură declaraţie, prin care se va preciza asigurarea finanţării din surse proprii. Orice greşeală constatată ulterior va atrage, însă, după sine anularea contractului’, a spus Eugen Teodorovici, la un eveniment de specialitate.

Potrivit acestuia, instituţia pe care o conduce lucrează la elaborarea unei prevederi legale prin care fie Eximbank fie CEC Bank se va transforma în bancă de dezvoltare.

‘Lucrăm la o prevedere legală prin care Eximbank sau CEC va deveni cât mai curând bancă de dezvoltare, acţionând alături de Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Ca stat, putem să renunţăm la o verificare suplimentară a dosarelor întocmite de firme, deoarece instituţia bancară face oricum acest lucru’, a adăugat Teodorovici.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a participat, luni, la cea de-a VI-a ediţie a Conferinţei Fondurile Europene. Conferinţa s-a desfăşurat sub genericul ‘Reforma sistemului de absorbţie a fondurilor europene’, fiind organizată de Grupul de Presă Bursa, în parteneriat cu Ministerul Fondurilor Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Producătorul american de automobile electrice Rivian a raportat vineri vânzări peşte aşteptări în trimestrul al patrulea, adăugând că producţia sa nu mai este frânată de lipsa de......
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croaţia a înregistrat în 2024 o creştere de 4% a sosirilor de turişti, până la 21,3 milioane, precum şi o creştere ...
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat ...
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în ...