Ucraina: Preşedintele Poroşenko ordonă armatei să preia controlul total asupra frontierei cu Rusia

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat luni că a ordonat armatei să preia controlul asupra întregii frontiere cu Rusia şi a promis că odată ce graniţa va fi securizată urmează să declare încetarea focului pe o perioadă limitată, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Economica.net - lun, 16 iun. 2014, 18:08
Ucraina: Preşedintele Poroşenko ordonă armatei să preia controlul total asupra frontierei cu Rusia

‘Declararea încetării focului în timp ce frontiera este deschisă ar fi ceva iresponsabil’, a precizat Poroşenko la o reuniune a Consiliului de Securitate Naţională, menţionând că trupele guvernamentale au reuşit să restabilească controlul asupra a 250 de kilometri de frontieră.

Remarcile sale cu privire la situaţia de la graniţă relevă din nou suspiciunile că Moscova sprijină insurgenţii rusofoni cu armament şi mercenari, mai ales după ce separatiştii au reuşit să doboare sâmbătă un avion de transport al armatei ucrainene, ucigându-i pe toţi cei 49 de militari aflaţi la bord.

Intenţia de a declara o încetare a focului arată însă că noul lider de la Kiev nu are în vedere să lovească rebelii cu întreaga forţă a armatei sale şi se bazează mai degrabă pe o strategie combinată, prin care să caute un acord de pace concomitent cu exercitarea presiunii unei campanii militare intensificate. Poroşenko a prezentat de altfel un plan de pace care cuprinde reforme constituţionale în direcţia descentralizării şi acordării de atribuţii sporite autorităţilor regionale. Totuşi, până în prezent autorităţile de la Kiev au refuzat orice dialog oficial direct cu insurgenţii.

În ce priveşte poziţia separatiştilor, liderul autoproclamatei republici Lugansk, Valeri Bolotov, a recunoscut faptul că armata ucraineană încearcă să izoleze combatanţii rusofoni, despre care susţine însă că apără cu îndârjire cei 200 de kilometri de frontieră pe care îi controlează

Te-ar mai putea interesa și
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în linie cu estimările, dar estimează un ritm......
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Numărul vizitatorilor străini în Japonia a depăşi 33 de milioane în primele 11 luni din acest an, un nou nivel record, ...
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul ...