Căutând în gunoaie şi visând la Barcelona – Fotografia Anului UNICEF

În majoritatea ţărilor europene deşeurile electronice sunt reciclate cu grijă de consumatori, dar nimeni nu ştie ce se întâmplă cu ele ulterior. Teoretic, ar trebui prelucrate pentru a fi readuse la stadiul de materie primă, însă practic sute de mii de tone de astfel de reziduuri ajung anual în ţări din Africa, unde, de nevoie, oamenii încearcă să le valorifice. Ghana este una dintre aceste ţări, iar de acolo vine şi Fotografia Anului UNICEF.
Economica.net - joi, 22 dec. 2011, 07:29

Un puşti de culoare îmbrăcat în echipamentul Barcelonei ridică deasupra capului o parte din ceea ce a fost un televizor aflat acum la groapa de gunoi. Imaginea a fost surprinsă în Ghana şi a devenit Fotografia Anului UNICEF.

Ca o ironie, dincolo de pata de culoare pe care echipamentul blau-grana o pune în mijlocul unui peisaj dezolant şi gri, pe pieptul tricoului este imprimată chiar sigla UNICEF.

Fotografia premiată aparţine germanului Kai Löffelbein, de la Universitatea de Ştiinţe Aplicate şi Arte din Hanovra, autorul unui întreg fotoreportaj realizat în Ghana, care surprinde felul în care locuitori din capitala Accra încearcă să facă bani din deşeurile toxice exportate din Europa, care ajung în groapa lor de gunoi.

Copii şi adolescenţi dezmembrează computere, telefoane mobile, televizoare şi tot felul de dispozitive, iar apoi ard piesele în speranţa că vor găsi ceva metale valoroase. Un fum toxic încarcă atmosfera cu plumb, cadmiu, zinc, crom, nichel şi alte substanţe chimice dăunătoare celor care le inhalează.

Tehnic vorbind, astfel de reziduuri ar trebui reciclate în ţări industrializate şi transformate în materie primă valoroasă. De asemenea, guvernul ghanez ar trebui să interzică importarea de astfel de deşeuri. Acest lucru nu se întâmplă însă pentru că oamenii pot face bani din această „afacere” şi, în plus, lucrurile merg după principiul „poluatorul plăteşte”.

Statisticile ONU arată că în Africa se exportă anual în jur de 100.000 de tone de deşeuri electronice numai din Germania.

Te-ar mai putea interesa și
MAE a transmis o avertizare de călătorie în Spania. Cod roșu de ploi în Comunitatea Autonomă Catalonia
MAE a transmis o avertizare de călătorie în Spania. Cod roșu de ploi în Comunitatea Autonomă Catalonia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Comunitatea Autonomă Catalonia că Agenţia Regională de......
O nouă fabrică românească de panouri fotovoltaice, finanțată cu bani din PNRR
O nouă fabrică românească de panouri fotovoltaice, finanțată cu bani din PNRR
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat “un contract istoric pentru sprijinirea producției de panouri fotovoltaice ...
Suedia a anulat 13 proiecte de parcuri eoliene în Marea Baltică din motive de securitate
Suedia a anulat 13 proiecte de parcuri eoliene în Marea Baltică din motive de securitate
Suedia a anulat 13 proiecte de parcuri eoliene de-a lungul zonei sale de coastă în Marea Baltică din cauza impactului ...
Alegeri prezidențiale Republica Moldova. Maia Sandu a câștigat cu 55,33% (rezultate finale)
Alegeri prezidențiale Republica Moldova. Maia Sandu a câștigat cu 55,33% (rezultate finale)
Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a câştigat alegerile prezidenţiale desfăşurate duminică ...