Contribuabilii vor putea afla printr-un sistem informatic cât datorează Fiscului – oficial MFP

Contribuabilii interesaţi să îşi plătească taxele şi impozitele prin sisteme alternative vor avea posibilitatea să afle suma pe care o datorează autorităţilor fără să se deplaseze la fisc, prin intermediul unui sistem informatic, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Gyorgy Attila.
Economica.net - mar, 17 iun. 2014, 09:23
Contribuabilii vor putea afla printr-un sistem informatic cât datorează Fiscului - oficial MFP

‘Acum avem în discuţie un proiect de ordonanţă de urgenţă care vizează tocmai posibilitatea ca ANAF să ofere informaţiile pe platforme informatice, la un moment dat, şi pe Ghişeul.ro, astfel încât contribuabilul să cunoască suma, urmând să decidă modalitatea de plată. La nivel de ANAF, plăţile de impozite, contribuţii şi taxe sunt şi la ora actuală realizate în proporţie de peste 90% prin mijloace non-cash, la nivel naţional, o pondere foarte mare având impozitele plătite de firme. Diferenţa de impozite care se plătesc în numerar reprezintă un efect al faptului că plătitorul nu ştie suma exactă datorată şi atunci trebuie să meargă la autoritatea fiscală să se intereseze şi, dacă tot a ajuns acolo, merge şi la casierie să plătească. Dacă reuşim să oferim aceste informaţii în sistem informatic, să le consulte de acasă, atunci îi dăm şi posibilitatea ca, pe toate mijloacele posibile, carduri, internet banking, home-banking, să facă plata’, a explicat oficialul MF, într-o conferinţă de profil.

El a mai spus că Ministerul Finanţelor oferă, deja, modalitatea plăţii de impozite fără comision pentru persoanele fizice care au deschise conturi la băncile intrate în sistem.

‘Pentru viitorul apropiat se intenţionează ca pe declaraţiile fiscale să fie menţionat şi codul IBAN. Sunt mulţi care vor să plătească prin virament bancar, poate ştiu şi suma, dar nu ştiau contul în care să vireze banii’, a adăugat secretarul de stat.

Reprezentantul MFP a vorbit şi despre proiectul de lege de limitare a plăţilor în numerar aflat în Parlament şi care va contribui, în opinia sa, printre altele, la diminuarea evaziunii fiscale şi a economiei subterane.

Un alt aspect prevăzut de proiectul de lege este cel legat de limitarea comisioanelor interbancare la plata cu cardul.

‘Am propus o limitare de 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit şi de 0,3% pentru cardurile de credit. Acesta este un pas în avans faţă de ceea ce se întâmplă la nivel european – şi anume propunerea Comisiei privind promovarea unui regulament pentru plata cu cardul. Acesta este în discuţie la nivelul structurilor europene şi este posibil să fie aprobat înainte de sfârşitul anului 2014. În momentul în care va fi aprobat, regulamentul va fi obligatoriu pentru toate statele membre, fără a fi necesară o măsură de transpunere în legislaţia naţională’, a explicat Gyorgy Attila.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...