Patriciu vinde o clădire de birouri din Berlin cu 90 de milioane de euro

Omul de afaceri Dinu Patriciu, care deţine un portofoliu de prorpietăţi imobiliare în Germania şi România, a vândut o clădire de birouri din Berlin, potrivit publicaţiei Property Magazine.
Andrada Ghira - mar, 17 iun. 2014, 12:18
Patriciu vinde o clădire de birouri din Berlin cu 90 de milioane de euro

RE Mosse Zentrum, firmă controlată de Dinu Patriciu Global Properties (DPGP), a vândut complexul de birouri Mosse Zentrum din Berlin. Proiectul este format din două clădiri de birouri interconectate, construite în 1903 şi cu o suprafaţă totală închiriabilă de 38.000 mp. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, însă analiştii de la publicaţia pie-mag.com spun că se ridică la 90 de milioane de euro

Cumpărătorul este fondul de investiţii Real I.S. Investment GmbH.

RE Mosse Zentrum a cumpărat proprietatea care face obiectul acestei tranzacţii ca două unităţi separate. O clădire a fost cumpărată în 2006 de la trustul unei familii, iar cea de-a doua parte de la un investitor în 2007. În ultimii ani, proprietatea a fost extinsă şi este închiriată unor companii pe termen lung. Principalii chiriaşi sunt Dussmann Service Deutschland, firmă de management, Kursana Residenzen, firmă operator de aziluri de bătrâni, Thales, companie franceză ce activează în industria aero-spaţială şi Visual Meta, portal de cumpărături online.

În 2009, Dinu Patriciu a preluat două fonduri de investiţii Deutsche Land si Rutley, fiecare deţinând mai multe proprietăţi imobiliare în Germania şi alte state din Europa de Vest.

Dinu Patriciu mai deţine proprietăţi imobiliare în România şi Germania, înglobate sub umbrela Dinu Patridiu Global Properties. La începutul anului trecut, cea mai importantă clădire din portofoliul lui Patriciu, clădirea de birouri Lakeview din Bucureşti, din care deţinea 50% şi care era închiriată în totalitate, a fost vândută pentru 61 de milioane de euro către NEPI. Mai multe detalii aici.

CITEŞTE ŞI Câţi bani pierde Dinu Patriciu din pariuri, una dintre puţinele afaceri pe care le mai are în România

Te-ar mai putea interesa și
Scăderi pe BVB, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare
Scăderi pe BVB, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) înregistra scăderi de aproape 3% pe aproape toţi indicii în şedinţa de joi, în jurul orei 12:50, şi consemna tranzacţii în valoare de 2,63 miliarde de lei......
Pensia medie lunară a ajuns la 2.582 lei în trimestrul trei, în creştere cu 6,4%
Pensia medie lunară a ajuns la 2.582 lei în trimestrul trei, în creştere cu 6,4%
Pensia medie lunară a crescut cu 6,4% în trimestrul trei, comparativ cu trimestrul precedent, până la valoarea de 2.582 ...
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de ...
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor ...