Aderarea Lituaniei la zona euro a primit aprobarea miniştrilor de Finanţe

Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat vineri, la Luxemburg, intrare Lituaniei în uniunea monetară, urmând ca mica ţară baltică să devină al 19-lea stat membru al zonei euro începând de la 1 ianuarie 2015, transmite AFP.
Economica.net - vin, 20 iun. 2014, 12:31
Aderarea Lituaniei la zona euro a primit aprobarea miniştrilor de Finanţe

Această aprobare, care era aşteptată, din partea miniştrilor de Finanţe vine după ce, la începutul acestei luni, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană au aprobat şi ele aderarea Lituaniei la zona euro.

Miniştrii de Finanţe ‘sunt de acord cu evaluarea Comisiei potrivit căreia Lituania a atins un grad ridicat de convergenţă sustenabilă cu zona euro şi, în consecinţă, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a adopta euro ca moneda sa’ , potrivit unui comunicat de presă.

‘Astăzi este o dată foarte importantă pentru Lituania’, a declarat la rândul său ministrul lituanian de Finanţe, Rimantas Sadzius, subliniind că pentru ţara sa acesta nu este capătul ci doar începutul drumului.

‘Va trebui să facem faţă provocărilor şi ne vom asuma responsabilităţilor care ne revin în calitate de ţară membră a grupului’, a spus Sadzius.

Conform raportului de convergenţă 2014 publicat de Comisia Europeană, Lituania a îndeplinit toate criteriile de convergenţă pentru adoptarea euro. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2015, zona euro va ajunge la 19 membri, odată cu aderarea Lituaniei, care va deveni a cincea ţară fostă comunistă din zona euro, după Slovacia, Slovenia, Estonia şi Letonia.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit anunță că va oferi împrumuturi de 2,3 miliarde de euro companiilor mici din Europa Centrală și de Est
UniCredit anunță că va oferi împrumuturi de 2,3 miliarde de euro companiilor mici din Europa Centrală și de Est
Banca italiană UniCredit lansează "UniCredit pentru ECE 2025", un cadru umbrelă, integrator, cu soluţii financiare concrete de gestionare a conturilor şi de consiliere în întreaga regiune a......
Gigantul elvețian Lindt estimează că-și va majora vânzările în 2025, în ciuda creșterii galopante a cotațiilor la cacao
Gigantul elvețian Lindt estimează că-și va majora vânzările în 2025, în ciuda creșterii galopante a cotațiilor la cacao
Producătorul elveţian de ciocolată premium Lindt & Spruengli şi-a îmbunătăţit marţi estimările referitoare la marja ...
Libra Internat Bank se așteaptă ca BNR să mențină dobânda cheie la nivelul de 6,5% la ședința de mâine, în condițille unei inflații staționare
Libra Internat Bank se așteaptă ca BNR să mențină dobânda cheie la nivelul de 6,5% la ședința de mâine, în condițille ...
Inflația anuală a încheiat anul 2024 la un nivel 5,1%, aproape nemodificat față de luna noiembrie, la fel ca și inflația ...
Incendiile din Los Angeles ar putea provoca pierderi de 30 de miliarde de dolari companiilor de asigurări
Incendiile din Los Angeles ar putea provoca pierderi de 30 de miliarde de dolari companiilor de asigurări
Incendiile care au devastat mari părţi din Los Angeles ar putea provoca pierderi de până la 30 de miliarde de dolari ...