„Am promis că vom debloca hidrocentralele începute acum zeci de ani şi lăsate în paragină, după blocaje cronice generate de birocraţie, procesele iniţiate de câteva organizaţii de mediu şi nepăsare. Am promis şi asta facem. Astăzi, Guvernul României a adoptat ultima Hotărâre de Guvern necesară pentru Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa, iniţiată de Mircea Fechet, Ministrul Mediului, pentru scoaterea din fondul forestier a suprafeţelor de teren necesare pentru finalizarea lucrărilor. A fost o muncă enormă de echipă între Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului. Îi datorez mulţumiri speciale ministrului Mircea Fechet (…) care şi-a pus pe perete, în biroul de ministru, graficul zecilor de paşi care rămâneau de făcut pentru acest proiect. Lucrăm la Răstoliţa de peste un an şi jumătate, iar pentru noi ziua de astăzi este aproape un miracol. Nimeni nu mai credea că lucrările se vor putea relua vreodată”, a scris Burduja pe Facebook.
Acesta a subliniat că în perioada imediat următoare vor începe defrişările, peste 30 hectare de teren eliberate pentru lucrări, iar dacă totul merge bine, în această toamnă se va umple cuva lacului până la cota 720 de metri.
„În prezent, lucrările sunt finalizate în proporţie de 89%, iar statul român a investit aici peste 714 milioane lei! Nu era păcat să abandonăm lupta? Până la sfârşitul anului, Răstoliţa va livra energie în Sistemul Energetic Naţional! Un vis devenit realitate după 36 de ani. Proiectul, început în 1989, vă deveni prima hidrocentrală deblocată şi finalizată în istoria recentă a României. Exact aşa cum am promis”, a punctat ministrul Energiei.
Potrivit sursei citate, Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa va avea o putere instalată de 35,2 MW – cât să alimentezi un oraş întreg şi o producţie anuală estimată de 120 GWh – energie 100% verde, regenerabilă.
Lungimea barajului este de 390 metri la coronament, 350 metri la bază, înălţimea de 105 metri, lungimea galeriei de aducţiune de 8,5 kilometri, iar cuva lacului: 24 milioane metri cubi de apă stocată, „un rezervor strategic pentru energie şi apă”.
„Totul în inima munţilor, cu respect pentru natură şi comunităţi locale. Amenajarea Răstoliţa nu e doar un proiect de energie. Este o declaraţie de independenţă naţională. Ce am făcut în acest timp? Răstoliţa a stat blocată ani de zile. Dar unde alţii au renunţat, noi am mers până la capăt. Am aliniat instituţiile şi companiile implicate. Am rezolvat exproprieri, CF-uri, fond forestier. Am obţinut un nou Acord de Mediu şi am învins birocraţia. Nu ne-au oprit presiunile. Nu ne-au intimidat atacurile. Nu ne-am oprit din drum.(…) România are nevoie de acest proiect. Pentru că fiecare kWh produs aici e un pas spre securitate energetică şi spre facturi mai mici. Mulţumesc tuturor celor care au crezut şi au muncit la acest vis: echipa Ministerului Energiei, Hidroelectrica, echipa Ministerului Mediului, Romsilva, lista e lungă. Fiecare a pus o cărămidă la această construcţie istorică”, a mai scris ministrul Energiei pe pagina sa de socializare.