Dragnea: Banca Industrială şi Comercială a Chinei va finanţa finalizarea Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat luni că Banca Industrială şi Comercială a Chinei va finanţa proiectele convenite în urmă cu un an de premierul român şi cel chinez, primele investiţii urmând să aibă loc la Centrala de la Rovinari şi Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.
Economica.net - lun, 23 iun. 2014, 11:39
Dragnea: Banca Industrială şi Comercială a Chinei va finanţa finalizarea Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

‘Partea chineză a prezentat interesul foarte clar şi decizia băncii de a susţine financiar proiectele de investiţii. Este vorba de finalizarea Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi celelalte proiecte în domeniul energetic’, a declarat Dragnea după întâlnirea cu preşedintele Băncii Industriale şi Comerciale a Chinei, Huiman Yi.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a mai spus că partea chineză şi-a exprimat intenţia de a susţine şi investiţii în infrastructura feroviară şi realizarea trenului de mare viteză.

Preşedintele Băncii Industriale şi Comerciale a Chinei, Huiman Yi, a declarat la rândul său că o echipă de specialişti ai băncii va veni în România pentru a analiza piaţa de investiţii din ţara noastră.

‘Sunt foarte interesaţi să înceapă să se finalizeze negocierile pentru proiectele pe care le-am discutat până acum şi sigur, finanţând proiecte care însumează valori extrem mari, poate peste 10 miliarde de euro, sigur că analizează deja posibilitatea, fac investigaţii în piaţa din România să vadă pe de o parte condiţiile pe care să le îndeplinească şi paşii pe care trebuie să-i urmeze, luând în mod serios în considerare să deschidă o filială în România’, a declarat după întrevedere Liviu Dragnea.

El a precizat că tehnologia care se va folosi în continuare la Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă este tehnologia CANDU, nu se pune problema de altă tehnologie, deoarece întregul nostru sistem ‘pe orizontală’ este construit pentru această tehnologie.

‘Informaţia importantă de astăzi aceasta este, ne-au transmis decizia lor de a finanţa atât proiectul Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, cât şi celelalte proiecte de producţie energetică: Tarniţa – Lăpuşeşti şi celelalte hidrocentrale care s-au discutat. De asemenea, este o investiţie pe care o companie chineză vrea s-o facă în România, un parc eolian foarte mare şi în ceea ce priveşte agricultura’, a arătat Dragnea.

Viceprim-ministrul a mai spus că principiul investiţiilor chinezeşti este de tipul ‘win-win’, în care să câştige şi partea română şi partea chineză iar partea română a negociat în aşa fel încât să câştige şi România – comenzi în industria naţională, mii de locuri de muncă, venituri în plus la bugetul de stat, consolidarea independenţei energetice a României, precum şi posibilitatea ca, după ce aceste proiecte se finalizează, România să devină un actor important în domeniul furnizării de energie.

‘Atât în cadrul vizitei mele din martie, din China, când m-am întâlnit cu foarte multe companii, cât şi în cadrul discuţiilor de astăzi, băncile chinezeşti sunt destul de interesate să investească şi în construcţia de autostrăzi, dar ce este foarte important este să ducem la capăt primul proiect, vreau ca după atâţia ani de discuţii de discuţii cu China, să realizăm ceva. Eu cred că primul proiect la care vor începe lucrările în această toamnă, sper, este proiectul de la Rovinari şi cred că al doilea proiect va fi cel de la Cernavodă’, a menţionat Liviu Dragnea.

Te-ar mai putea interesa și
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Fondurile furate ca urmare a atacurilor cibernetice are au vizat platformele de criptomonede au crescut cu 21% până la 2,2 miliarde dolari în 2024, arată un raport publicat joi de firma de......
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Volkswagen și reprezentanții muncitorilor au făcut progrese în unele domenii după aproximativ 50 de ore de discuții ...
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind ...
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
În 2024, prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul precedent, conform raportului anual realizat de Storia – platforma ...