Oracle a achiziţionat Micros pentru 5,3 miliarde de dolari

Oracle Corp a anunţat luni achiziţionarea Micros Systems pentru 5,3 miliarde de dolari, în vederea extinderii serviciilor de software pentru hoteluri şi restaurante, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - lun, 23 iun. 2014, 16:39
Oracle a achiziţionat Micros pentru 5,3 miliarde de dolari

Acţionarii Micros vor obţine 68 de dolari pe titlu în numerar, cu 18% mai mult decât preţul de închidere al acţiunilor din 18 iunie. Oracle a fost aproape de a achiziţiona Micros în urmă cu şase ani dar negocierile au eşuat în ultima clipă.

Oracle, care în ultimul deceniu a cumpărat aproximativ 100 de companii, a raportat un profit sub estimările analiştilor în primul trimestru din 2014.

În 20 iunie, acţiunile Micros au închis la 65,77 la bursa de la New York în timp ce titlurile Oracle au scăzut cu 4%, la 40,82 dolari.

Tranzacţia ar urma să se finalizeze în semestrul doi din 2014, au anunţat cele două companii americane. Ea va fi cea mai mare achiziţie a Oracle din 2010, când a preluat Sun Microsystems pentru 5,7 miliarde de dolari.

Pe site-ul său, Micros a anunţat că peste 330.000 de sistemele sale informatice sunt instalate în hoteluri, moteluri, cazinouri şi restaurante. În 2012, compania avea 6.300 de angajaţi.

În România, Oracle are peste 3.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
Societatea J.T. Grup Oil S.A. i-a anunțat astăzi pe investitorii de Bursa de Valori București că a finalizat achiziționarea activului ”JT Danube Terminal” în urmă unei investiții totale......
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
În premieră în acest sezon rece, fluxul de gaze de la granița dintre România și Ungaria s-a inversat, astfel că acum ...
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană intenţionează să propună interzicerea importurilor de aluminiu primar rusesc ca parte a celui de-al ...
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse partenerilor SUA
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că va crea un nou departament, denumit "Serviciul pentru Venituri ...