Printre ţările fragile, ‘Portugalia este un exemplu de reforme efectuate cu succes’ în cadrul programului său de asistenţă financiară de care s-a eliberat la 17 mai, a declarat Gauck, care a început o vizită de stat de două zile în Portugalia.
Portugalia şi-a îmbunătăţit competitivitatea şi ‘şi-a redus net deficitele bugetare’, a explicat el în faţa presei la Lisabona la capătul unei întrevederi cu omologul său portughez Anibal Cavaco Silva. El s-a declarat ‘foarte mulţumit să vadă Portugalia ieşind din programul său de asistenţă şi revenind pe pieţe, datorită propriilor eforturi şi cu sprijinul partenerilor săi europeni’.
‘Am învăţat lecţiile ultimilor ani’, a asigurat Cavaco Silva. ‘Portugalia va continua să îşi echilibreze finanţele publice’ şi, în acelaşi timp, va căuta să ‘intre pe o traiectorie de creştere economică şi de creare de locuri de muncă, mai ales pentru tineri’, a continuat el.
Economia portugheză a revenit pe plus în cel de-al doilea trimestru al lui 2013, punând capăt la doi ani şi jumătate de recesiune. Dar PIB-ul a înregistrat o contractare neaşteptată de 0,6% în primul trimestru al lui 2014, iar rata şomajului în rândul tinerilor de sub 25 de ani rămâne foarte ridicată, la 37,5%, potrivit AFP.