Curentul ar fi trebuit să se ieftinească, dar rămâne la acelaşi preţ. De ce?

Efectul pozitiv al recalculării preţului reglementat al energiei după aflarea veştii că furnizorii de curent au încărcat abuziv consumatorii cu o cantitate dublă decât cea admisă de certificate verzi, a fost contrabalansat de intrarea în vigoare a taxei pe stâlp. Astfel, trebuia să avem o ieftinire de 1,3% a curentului, dar, de la 1 iulie, acesta va rămâne la acelai preţ
Economica.net - mie, 25 iun. 2014, 21:11
Curentul ar fi trebuit să se ieftinească, dar rămâne la acelaşi preţ. De ce?

Preţul energiei electrice plătite de consumatorii casnici din România ar fi trebuit să scadă cu cel puţin 1,3%, de la 1 iulie, însă va rămâne acelaşi. Efectul recalculării preţului reglementat ca urmare a încărcării abuzive cu certificate verzi a consumatorilor de către furnizori, ce ar fi trebuit să ducă la ieftinirea curentului, a fost anulat de introducerea taxei pe stâlp care a urcat costurile producătorilor şi distribuitorilor de energie.

Potrivit preşedintelui ANRE, Nicolae Havrileţ, ar fi putut fi chiar şi mai rău, să crească preţul curentului cu 0,8%, din cauza taxei pe stâlp, însă taxa „a fost ponderată doar în proporţie de 70% în preţ”. Un alt motiv pentru care preţul nu a crescut cu un procent aproape de 1% este că ponderea de achiziţie a energiei electrice de pe piaţa liberă a urcat până la 30%, iar energia de pe bursă s-a ieftinit considerabil în ultimul an.

ANRE recunoaşte din 1 iulie în facturile la electricitate costurile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica aferente taxei pe construcţiile speciale. La Nuclearelectrica, reglementatorul a aprobat un tarif de 154 de lei, în creştere cu 6%, pentru energia livrată în regim reglementat. La Hidroelectrica, încă nu s-au publicat majorările de preţ admise, însă vor fi mult mai mici, până în 1%, spune Havrileţ, pentru a putea păstra preţul final la consumator la un nivel scăzut.
  
Impozitul pe proprietate pentru construcţiile speciale, de 1,5% din valoarea construcţiei, a fost introdus la începutul acestui an. Prima tranşă din taxă a fost plătită până la 26 mai, iar a doua are ca termen data de 25 septembrie.
  
Potrivit estimărilor administratorului judiciar al Hidroelectrica, compania trebuie să plătească în acest an 163 milioane de lei impozit pe construcţiile speciale, în timp ce costurile pentru Nuclearelectrica sunt evaluate la aproximativ 100 de milioane de lei.

Piaţa consumatorilor casnici de energie electrică este în proces de liberalizare, care va fi finalizat în 2017. La acel moment, 1005 din energia pe care o primesc gospodăriile va proveni de pe piaţa liberă.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...