Potrivit Ford România, membrii juriului format din 82 de jurnalişti auto din 35 de ţări au lăudat motorul EcoBoost de un litru ca fiind unul dintre cele mai bune exemple de proiectare a grupului motopropulsor, depăşind în clasament motoare provenind de la mărci premium şi ‘supercar- uri’.
‘Ştiam că acest mic motor de un litru va trebui să fie revoluţionar pentru a putea asigura un pachet complet de consum redus, performanţe surprinzătoare, silenţiozitate şi rafinament’, spune Bob Fascetti, vicepreşedinte ‘Ford Powertrain Engineering’, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Motorul a câştigat până acum 13 premii majore. Pe lângă cele şapte premii câştigate în trei ediţii ale competiţiei Motorul Internaţional al Anului, printre care Cel mai bun motor nou în 2012, motorul EcoBoost de un litru a mai câştigat Premiul Internaţional ‘Paul Pietsch’ 2013 pentru inovaţie tehnologică, în Germania, Trofeul Dewar din partea Clubului Automobilistic Regal din Marea Britanie şi Premiul pentru inovaţie din partea revistei americane ‘Popular Mechanics’. Ford este, de asemenea, primul producător auto care a câştigat un trofeu ‘Ward’s 10 Best Engines’ cu un motor în trei cilindri. Lansat în Europa în anul 2012 pe Ford Focus, motorul EcoBoost de un litru este disponibil pe nouă modele: Fiesta, B-MAX, EcoSport, C-MAX şi Grand C-MAX, Tourneo Connect, Tourneo Courier, Transit Connect şi Transit Courier. Noul Mondeo va continua implementarea europeană a motorului EcoBoost de un litru odată cu lansarea acestuia în cursul acestui an, devenind cel mai mic motor echipat pe un model de familie de dimensiune aşa de mare.
Ford a demarat recent producţia motorului EcoBoost de un litru la Chongqing (China) pentru a susţine cererea de pe pieţele din zona Asia-Pacific. În primul trimestru al anului 2014, mai mult de o treime din clienţii modelului noul Fiesta din Vietnam au optat pentru motorul EcoBoost de un litru.