În ce perioadă e cel mai bine să mergi la mare

Deşi românii preferă să meargă la mare, pe Litoralul românesc, în luna august, cea mai bună lună pentru plajă este iulie. O demonstrează statisticile naţionale privind cantitatea de precipitaţii şi temperaturile medii.
Economica.net - sâm, 28 iun. 2014, 20:05
În ce perioadă e cel mai bine să mergi la mare

Luna cu cele mai puţine precipitaţii şi cele mai mari temperaturi medii, deci, teoretic, cea mai bună pentru plajă, este luna iulie, arată datele Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Cu toate acestea, românii par să prefere luna august pentru sejururi pe Litoral.

Anul trecut, 300.000 de români au mers la mare în august şi doar 250.000 în iulie, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Curios, pentru că cea mai bună lună de plajă, potrivit statisticilor este iulie, nu august.

Istoric, media de precipitaţii este de 39,6 litri/mp în iunie, 29,7 în iulie, după care creşte iar la 32,6 în august. Temperaturile medii în cele trei luni de vară sunt comparabile, 21, 22, respectiv 21 de grade C.

Din punct de vedere al precipitaţiilor, cea mai bună lună pentru plajă ar fi septembrie, pentru că plouă de 28,8 litri/mp, dar temperatura medie lunară scade şi ea la 17 grade C.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale....
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...