Tot în arest preventiv rămâne şi Marian Căpăţînă, cel care a intermediat banii între Mircea Băsescu şi familia lui Bercea Mondial. Decizia este definitivă.
Cei doi se află în arestul Poliţiei Capitalei din data de 20 iunie, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.
Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpăţînă, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl său (Sandu Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
La începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis lui Marian Căpăţînă suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă şi în schimbul promisiunii că banii vor fi remişi mai departe lui Mircea Băsescu, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Bercea Mondial şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.
Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-a remis şi suma de 350.000 de euro lui Marian Căpăţînă.
Intervalul în care Florin Anghel i-a remis sume de bani lui Marian Căpăţînă este cuprins între 20 februarie 2011 (data luării măsurii arestării preventive faţă de Bercea Mondial) şi 22 februarie 2012 (data pronunţării hotărârii de condamnare la instanţa de fond).
Din suma totală de 600.000 de euro, Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influenţa pe care o are asupra magistraţilor, poate obţine o soluţie favorabilă pentru Bercea Mondial, adică va obţine fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.