BCR:creştere de patru ori la vânzarea creditelor garantate

Banca Comercială Română a înregistrat o creştere de 280 la sută la vânzarea creditelor garantate, în perioada ianuarie - aprilie 2014, faţă de aceeaşi perioadă din 2013.
Economica.net - sâm, 28 iun. 2014, 09:26
BCR:creştere de patru ori la vânzarea creditelor garantate

Banca Comercială Română confirmă succesul reorganizării sale, a declarat, sâmbătă, Dana Demetrian, director Reţea de Retail a BCR, într-un seminar financiar-bancar, la Snagov, informează Agerpres.

‘Mergem îniante într-un trend pozitiv. Creditele de consum, ca şi cele garantate au crescut fabulos în 2014, faţă de 2013, pentru că am ştiut să intervenim în piaţă la momentul oportun, şi nu doar pentru că ne-am îmbunătăţit eficienţa. Practic, la creditele garantate în lei, BCR are o cotă de piaţă de 20%, după decizia strategică importantă luată, în 2012, de a credita doar în lei. Aceasta a generat o consolidare puternică a cotei de piaţă la creditele în lei, de la 5% în 2012, la 20% în aprilie 2014. BCR a dat un trend pe care piaţa l-a urmat’, a arătat Demetrian.

Potrivit acesteia, BCR susţine dezvoltarea consumului în România, iar prima parte a anului 2014 a arătat o evoluţie pozitivă în vânzarea creditelor de consum.

‘BCR înregistrează o creştere de 70% în vânzări, în primele patru luni ale anului 2014, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013. Martie şi aprilie 2014 au fost cele mai bune luni din ultimii trei ani. Produsele de creditare Divers BCR, Card de Credit, Overdraft reprezintă un motor puternic de relansare a consumului pe piaţa din România. Încurajăm foarte mult clienţii noştri să utilizeze non-cash’, a explicat directoarea din BCR.

Programul strategic de reorganizare lansat de BCR în 2013 a generat o eficientizare a vânzărilor, iar oficialii BCR ‘confirmă succesul reorganizării’, lansate în 2013.

‘Reducerea de personal are un rol important. BCR a condus un program de reorganizare strategică destul de eficient. Eficienţa în vânzări, producţia nouă de credite raportată la numărul de angajaţi full time, au crescut de la un trimestru la anul, în 2013, cu 37 %. În urma programului de reorganizare, dacă comparăm perioadă cu perioadă, eficienţa în vânzări în ultimul trimestru din 2013 a crescut cu 70% în volum, faţă de aceeaşi perioadă din 2012. BCR se află la un nivel competitiv ridicat, cu un volum de credite vândute, raportat la salariaţii full time, mai mare cu 50% decât media pieţei. Peste 280 de agenţii au intrat într-un program de optimizare şi am pornit un program de deschidere de unităţi noi, acolo unde clienţii noştri o cer’, a arătat Dana Demetrian.

Aceasta a precizat că ‘la nivelul BCR există un raport de 120 de directori de grup la o forţă de vânzări de 3.300 de oameni’.

Grupul BCR are în prezent 562 de sucursale şi 7.500 de angajaţi

Te-ar mai putea interesa și
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor . ...
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi ...
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...