Clienţii Orange şi Vodafone riscă să rămână fără semnal la telefon peste doar câteva zile

Peste 18 milioane de români care folosesc serviciile de telefonie mobilă ale celor două companii riscă să rămână fără semnal în 2012, pentru că la sfârşitul licenţele de operare ale reţelelor de telefonie mobilă Orange şi Vodafone vor expira, potrivit zf.ro.
Economica.net - joi, 22 dec. 2011, 16:06
Clienţii Orange şi Vodafone riscă să rămână fără semnal la telefon peste doar câteva zile

Companiile nu ştiu încă exact în ce termeni le vor reînnoi, în condiţiile în care Ministerul Comunicaţiilor (MCSI) şi Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) n-au reuşit în 15 ani să se coordoneze pentru a adopta o soluţie.

Decizia, pe 28 decembrie

Relaţiile dintre cele două părţi au devenit încordate, aproape de un conflict deschis. Motivul tensiunii este intenţia autorităţii de reglementare de a obliga Orange şi Vodafone să elibereze o parte din spectrul radio pe care îl folosesc într-un termen pe care operatorii îl consideră foarte scurt, de un an de zile, la un cost care ar putea depăşi 100 de milioane de euro în condiţiile în care Orange şi Vodafone ar trebui să instaleze şi mai multe antene în aglomerările urbane pentru a menţine la acelaşi nivel calitatea serviciilor.

După mai multe întâlniri, ANCOM a amânat până la data de 28 decembrie luarea unei decizii în ceea ce priveşte licenţele de telefonie mobilă care ar fi trebuit anunţate joi, mai scrie zf.ro.

ANCOM urma să propună ca întreg spectrul radio din lungimea de bandă 900 MHz să fie scoasă la licitație până la sfârșitul lunii august. Astfel, vor fi licitate patru pachete de frecvențe: cea ocupată de Cosmote, operator căruia îi expiră licența de operare în 2014, cele folosite de Orange și Vodafone în momentul de față, mai puțin o parte din spectrul radio care va fi eliberată de primii doi operatori de pe piața locală, pentru a face loc, cel mai probabil, operatorului de telefonie mobilă deținut de compania RCS&RDS, scrie adevarul.ro.

În urma studiului privind impactul utilizării benzii de 900 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice de generaţia a treia folosind sistemele UMTS asupra concurenţei pe piaţa de comunicaţii mobile, s-a dovedit că RCS&RDS se află în dezavantaj concurenţial faţă de operatorii care deţin spectru în banda de 900 MHz.

Mobilrom şi Mobifon, actualele Orange şi Vodafone, companiile care au lansat în 1997 ceea ce urma să devină o revoluţie pe piaţa locală – telefonia mobilă în sistem GSM – au plătit 75 de milioane de dolari pentru a obţine licenţa de operare pe o perioadă de 15 ani, care expiră în câteva zile. În ultimii trei ani (2008-2010), Orange şi Vodafone au obţinut în România profituri nete de 1,7 mld. euro, potrivit datelor de la Finanţe.

Licenţa Cosmote, numărul trei pe piaţa de telefonie mobilă, a fost obţinută în anul 1998 pe o durată de 15 ani, pentru suma de 53 de milioane de dolari, şi va expira pe 5 aprilie 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune asupra unei......
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...
Clinica Medikali prognozează că va realiza o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei până la sfârșitul lui 2024
Clinica Medikali prognozează că va realiza o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei până la sfârșitul lui ...
Medikali, clinică medicală privată cu acționariat 100% românesc și care aniversează doi ani de activitate, anunță ...