Wizrom: Partenerii vor genera 15% din venituri

Grupul Wizrom Software, unul dintre cei mai mari producători autohtoni de software, care a lansat în toamna anului trecut un program de afiliere de noi parteneri de business la nivel naţional, urmăreşte să genereze 15% din cifra de afaceri anuală prin intermediul acestor parteneri, în următoarele trei semestre.
Economica.net - lun, 30 iun. 2014, 08:25
Wizrom: Partenerii vor genera 15% din venituri

În acest moment, reţeaua de parteneri de implementare a Wizrom numără 5 firme de consultanţă la nivel naţional. Pe de altă parte, compania continuă procesul de recrutare de parteneri locali atât intensiv, în toate marile centre economice din România, cât şi extensiv, preponderent în centrul şi sudul ţării.

„Avem câteva parteneriate în principalele centre economice din vestul şi estul ţării, cu beneficii de ambele părţi, la care sperăm să adăugăm noi parteneri din oraşele respective. Noi vrem să extindem acest model la nivelul întregii ţări, oferind prin acest program firmelor care defin afiliate Wizrom beneficii evidente”, a declarat Adrian Bodomoiu, Director General Wizrom Software, compania cu cel mai mare număr de clienţi ERP în România.

Prin programul de afiliere, partenerii Wizrom au posibilitatea de extindere a portofoliului de servicii (project management, consultanţă de business etc) cu efect direct în creşterea veniturilor, accesul la resurse şi tehnologie, la un portofoliu extins de soluţii ERP, CRM, SFA, WMS, SCM, training pentru personal.

Wizrom a dezvoltat deja o altă reţea de cu peste 80 de parteneri la nivel naţional pentru suita de soluţii Wizretail pentru retailul românesc.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...