Corina Creţu, aleasă în funcţia de vicepreşedinte al PE

Eurodeputata Corina Creţu (PSD) a fost aleasă marţi, la Strasbourg, după un al doilea tur de scrutin, în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, cu 406 voturi din 691 de voturi valabil exprimate.
Economica.net - mar, 01 iul. 2014, 16:12
Corina Creţu, aleasă în funcţia de vicepreşedinte al PE

Corina Creţu a fost desemnată luni de Grupul socialiştilor şi democraţilor (S&D) din Parlamentul European, alături de alţi doi europarlamentari, drept candidată pentru funcţia de vicepreşedinte al legislativului european.

Grupul socialiştilor şi democraţilor a mai nominalizat un candidat S&D pentru postul de chestor (responsabil cu problemele financiare şi administrative care îi privesc direct pe deputaţi), în persoana parlamentarului polonez Boguslaw Liberadzki.

Corina Creţu a declarat luni, pentru AGERPRES, că desemnarea sa, în unanimitate, drept candidată pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European reprezintă o victorie a socialiştilor europeni, dar şi o recunoaştere a rezultatelor din România, mai ales în ceea ce priveşte domeniile economic şi social.

‘Odată cu desemnarea candidaţilor noştri pentru funcţiile cheie de vicepreşedinţi şi de chestor, am trimis un semnal puternic Parlamentului European propunând reprezentanţi din Est, din Vest şi din Europa de Sud. Totodată, am respectat paritatea bărbaţi/femei’, a declarat la rândul său preşedintele grupului, germanul Martin Schulz.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...