”Cinci avioane de asalt au apărut deasupra localităţii Staniţa din regiunea Lugansk şi au început să bombardeze. Două au fost doborâte, celelalte trei au scăpat’, a declarat un purtător de cuvânt al autoproclamatei ‘republici populare Lugansk’, citat de RIA Novosti.
Anterior, separatiştii din Doneţk au anunţat şi ei doborârea unui avion în localitatea Snejni din estul regiunii.
Potrivit agenţiei de presă ruse menţionate, lupte intense au loc în estul Ucrainei între forţele ucrainene şi separatişti după ce preşedintele Petro Poroşenko a decis luni seara încetarea armistiţiului anunţat la 20 iunie şi prelungit vinerea trecută cu 72 de ore.