Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi UE a fost ratificat de Parlamentul de la Chişinău

Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, semnat săptămâna trecută la Bruxelles, a fost ratificat miercuri de Parlamentul de la Chişinău, relatează Moldpres.
Economica.net - mie, 02 iul. 2014, 10:56
Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi UE a fost ratificat de Parlamentul de la Chişinău

Negocierile dintre UE şi Republica Moldova pe marginea Acordului de Asociere au fost iniţiate în ianuarie 2010, iar cele privind crearea Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător au fost lansate în ianuarie 2012.

Negocierile asupra Acordului de Asociere RM-UE au fost finalizate în iulie 2013, după 15 runde de consultări, iar cele privind crearea Zonei de Comerţ Liber în iunie 2013, după şapte runde de negocieri. Textul Acordului a fost parafat în cadrul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, la 29 noiembrie 2013.

Documentul a fost adoptat cu votul a 59 de deputaţi din PLDM, PD, PLR, PL şi al deputaţilor neafiliaţi Mihai Godea şi Iurie Bolboceanu. Deputaţii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova au părăsit sala de şedinţe, cu excepţia lui Grigore Petrenco. Acesta s-a pronunţat împotrivă, alături de trei deputaţi socialişti. Votul a fost nominal.

La şedinţă au fost prezenţi preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi premierul Iurie Leancă, dar şi foştii preşedinţi ai Republicii Moldova Mircea Snegur şi Petru Lucinschi. Documentul urmează să fie ratificat şi de organele legislative ale celor 28 de state membre ale UE.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 67 luni, la un randament......
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, spune analistul Adrian Negrescu
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, ...
Decizia PSD vine să pună gaz pe focul instabilităţii politice şi mai ales bugetare, reclamată zilele trecute de Agenţia ...
Discuţii despre tranzitul gazelor prin Ucraina între liderii UE şi Zelenski
Discuţii despre tranzitul gazelor prin Ucraina între liderii UE şi Zelenski
Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană urmează să abordeze, joi la Bruxelles, subiectul tranzitul gazelor ...
Rusia e gata pentru un „duel al rachetelor” cu SUA. Niciun scut nu poate face faţă rachetei Oreshnik – discursul anual al lui Putin (The Guardian)
Rusia e gata pentru un „duel al rachetelor” cu SUA. Niciun scut nu poate face faţă rachetei Oreshnik – ...
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a sugerat, conform Reuters citat de The Guardian, că noua racheta hiperbalistică ...