Airbus devansat de Boeing în primul semestru

Constructorul aeronautic european Airbus a fost devansat de rivalul american Boeing la numărul comenzilor nete înregistrate primul semestru al acestui an, chiar dacă în luna iunie a vândut peste 200 de avioane, potrivit datelor publicate vineri de cei doi mari constructori de avioane din lume, transmite AFP.
Economica.net - vin, 04 iul. 2014, 14:49
Airbus devansat de Boeing în primul semestru

În perioada ianuarie-iunie 2014, Airbus a primit comenzi pentru 515 avioane însă, după anulări, au rămas comenzi nete pentru 290 de avioane. Boeing a primit comenzi nete pentru 499 de avioane. Airbus a fost devansat de Boeing şi la capitolul livrări, în primul semestru al acestui an constructorul european livrând clienţilor 303 avioane (inclusiv 13 aparate A380 superjumbo) faţă de 342 de avioane în cazul Boeing.

La data de 30 iunie 2014, carnetul de comenzi al Airbus includea un număr total de 5.546 de aparate, dintre care 4.372 de comenzi pentru aparatele din familia A320, 243 pentru avioanele long-courrier A330, 742 de aparate A350 şi 189 de comenzi pentru avioane super Jumbos A380.

Atât Airbus cât şi Boeing se aşteaptă să primească noi comenzi luna aceasta la Salonul aeronautic de la Farnborough (Londra). Constructorii de avioane primesc în mod normal comenzi mari din partea companiilor aeriene şi a celor de leasing la evenimente de acest gen. Tom Captain de la firma de consultanţă Deloitte LLP estimează că producătorii de avioane vor primi comenzi pentru mai mult de 500 de aparate la Salonul care va începe în data de 14 iulie la Farnborough.

Te-ar mai putea interesa și
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator de sisteme combinate de energie termică şi electrică (CHP) şi......
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...