Alianţa Pacienţilor Cronici a suspendat demersurile judiciare privind medicamentele compensate

Alianţa Pacienţilor Cronici din România suspendă orice demers judiciar privind acţionarea în instanţă a instituţiilor publice responsabile, având în vedere intenţia autorităţilor de reactualizare a listei de medicamente compensate, se arată într-un comunicat de presă. 
Economica.net - lun, 07 iul. 2014, 14:16
Alianţa Pacienţilor Cronici a suspendat demersurile judiciare privind medicamentele compensate

„Având în vedere declaraţia publică a domnului dr. Marius Savu, preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, din data de 3 iulie, potrivit căreia lista de medicamente compensate va fi reactualizată prin introducerea a 30-40 de molecule noi în această toamnă, Alianţa Pacienţilor Cronici din România suspendă orice demers judiciar privind acţionarea în instanţă a instituţiilor publice responsabile. Aşteptăm un punct de vedere oficial din partea autorităţilor competente”, spun oficialii Alianţa Pacienţilor Cronici.

Marius Savu a anunţat că în această săptămână, cel mai probabil, va începe evaluarea moleculelor care se vor afla pe lista medicamentelor compensate şi gratuite, iar, la o primă estimare, 30-40 de molecule noi urmează să fie introduse pe lista care va fi finalizată în toamnă.

‘De săptămâna viitoare, să înceapă evaluarea moleculelor care se vor afla pe lista medicamentelor compensate şi gratuite. Dacă toate lucrurile merg bine, sper ca în toamnă să avem o nouă listă de medicamente compensate şi gratuite. Toamnă poate însemna septembrie sau poate însemna noiembrie, depinde foarte mult de timpul necesar pentru evaluare, contestaţii, discuţii. O să încercăm ca toţi paşii să fie transparenţi. Consider o listă nouă că este finalizată în momentul în care pacientul beneficiază de acel medicament. Evaluarea va putea merge mult mai repede luând în considerare rezultatele pe care alţii le-au publicat deja şi au făcut deja aceste evaluări’, a declarat Savu săptămâna trecută la o dezbatere organizată de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, multe dintre molecule nu sunt neapărat medicamente ‘dramatic îmbunătăţite’ faţă de tratamentul pe care pacienţii îl au la dispoziţie în momentul de faţă, iar în cazul lor probabil intrarea va fi condiţionată de oferirea unui cost benefic pentru sistemul de asigurări de sănătate.

‘Există anumite medicamente care într-adevăr aduc un beneficiu terapeutic semnificativ faţă de ce există în momentul de faţă, există altele la care beneficiul este marginal şi la care criteriul mai important va fi eficientizarea costului. Noile molecule vor fi pentru afecţiuni oncologice, hematologia, poliartrita reumatoidă, diabetul, hepatita – sunt principalele arii terapeutice. Probabil nu veţi mai auzi în compensare nume pe care le-aţi comentat în ultima perioadă. Vorbim de zeci de molecule care vor fi scoase’, a spus Savu.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...