Jean Claude Juncker: Viitorul comisar european pentru economie ar putea fi socialist

Succesorul lui Olli Rehn în funcţia de comisar european pentru afaceri economice şi monetare ar putea fi un socialist, a declarat, marţi, Jean-Claude Juncker, desemnat săptămâna trecută preşedinte al noii Comisii Europene de către liderii europeni, în cadrul unei audieri cu grupul socialist din Parlamentul European, transmite AFP.
Economica.net - mar, 08 iul. 2014, 14:16
Jean Claude Juncker: Viitorul comisar european pentru economie ar putea fi socialist

În data de 15 iulie, Parlamentul European va vota propunerea de numire a lui Juncker ca succesor al lui José Manuel Barroso. În perioada premergătoare votului, fostul prim-ministru al Luxemburgului va avea, marţi şi miercuri, întâlniri cu toate grupurile politice din Parlamentul European în vederea obţinerii de sprijin pentru candidatura sa în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

Preşedintele grupului socialist, Gianni Pittella, a salutat dispoziţia lui Juncker de a alege un socialist pentru acest post considerat crucial pentru o reorientare a politicii economice europene în favoarea stimulării creşterii economice, după mai mulţi ani de austeritate bugetară. Astfel, Franţa, cu fostul ministru de Finanţe Pierre Moscovici, şi Olanda, de unde vine actualul preşedinte al Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, ar fi favorite pentru acest post.

O altă ţară importantă din zona euro cu un guvern de stânga este Italia, însă autorităţile de la Roma susţin candidatura ministrului de Externe, Federica Mogherini, pentru postul de şef al diplomaţiei europene.

În virtutea unui acord de mare coaliţie încheiat între conservatorii din PPE, socialişti şi partidele de centru, Jean-Claude Juncker poate conta pe o majoritate confortabilă de 479 de voturi din 751 de parlamentari. Însă, Juncker trebuie să se pregătească şi pentru posibilele voturi contra venite din partea parlamentarilor de stânga, în special din partea socialiştilor spanioli şi a laburiştilor britanici.

Numirile pentru posturile din viitoarea Comisie ar urma să ţină cont de echilibre subtile, dreapta-stânga, dar şi de paritatea dintre femei şi bărbaţi şi dintre diferitele zone geografice ale Uniunii Europene (nord-sud, vest-est).

Jean-Claude Juncker a cerut încă de săptămâna trecută creşterea numărului de femei care vor face parte din viitorul Colegiu al Comisarilor, pentru a evita respingerea sa de către Parlamentul European, dacă nu este respectată paritatea femei-bărbaţi.

Fiecare candidat va fi supus unei examinări în Parlamentul European, care poate să îl respingă înainte de votul de încredere pentru noua echipă a Comisiei.

Te-ar mai putea interesa și
Teheranul neagă categoric informația că ar fi avut loc o întâlnire între un diplomat iranian și miliardarul Elon Musk
Teheranul neagă categoric informația că ar fi avut loc o întâlnire între un diplomat iranian și miliardarul Elon Musk
Iranul a negat "categoric" sâmbătă orice întâlnire între omul de afaceri american Elon Musk şi ambasadorul său la ONU şi şi-a exprimat "surpriza" faţă de mediatizarea chestiunii, potrivit......
Promisiuni fără acoperire? Patru giganți energetici, TotalEnergies, BP, Shell și Equinor au anunțat ca vor investi 500 mil. euro pentru producția energie ieftină
Promisiuni fără acoperire? Patru giganți energetici, TotalEnergies, BP, Shell și Equinor au anunțat ca vor investi 500 ...
Giganții din petrol și gaze TotalEnergies, BP, Shell și Equinor au promis vineri să investească 500 de milioane de dolari ...
Rezultate finale la alegerile parlamentare din Georgia. Partidul de guvernământ Visul Georgian a câștigat scrutinul cu 53,93% din voturi
Rezultate finale la alegerile parlamentare din Georgia. Partidul de guvernământ Visul Georgian a câștigat scrutinul cu ...
Rezultatele finale ale controversatelor alegeri legislative desfăşurate la sfârşitul lunii octombrie în Georgia au confirmat ...
Burduja: Am reuşit să salvăm peste 2.000 de locuri de muncă în Valea Jiului. De acum, responsabilitatea pentru implementarea ajutorului de stat revine angajaților CEVJ
Burduja: Am reuşit să salvăm peste 2.000 de locuri de muncă în Valea Jiului. De acum, responsabilitatea pentru implementarea ...
Ministerul Energiei salută decizia Comisiei Europene de autorizare a unui ajutor de stat în valoare de 3,9 miliarde de ...