Guvernul ucrainean vrea să interzică Partidul Comunist

Guvernul ucrainean a lansat marţi o procedură în justiţie vizând interzicerea Partidului Comunist, acuzat că susţine separatismul prorus în estul ţării, a anunţat ministrul justiţiei, Pavlo Petrenko, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite AFP.
Economica.net - mar, 08 iul. 2014, 14:32
Guvernul ucrainean vrea să interzică Partidul Comunist

Partidul Comunist din Ucraina (PCU), care a adoptat făţiş o poziţie prorusă, are 23 de deputaţi în Parlamentul ţării, din totalul de 450 de locuri. Încă de la începutul confruntărilor dintre partizanii unităţii naţionale şi militanţii proruşi, forţele de ordine au acuzat secţiunile locale ale PCU de colaborare activă cu aceştia din urmă, notează AFP.

‘În baza a numeroase dovezi privind activităţile ilegale ale PCU, am luat decizia de a adresa tribunalului administrativ regional o cerere de interzicere a Partidului comunist’, a declarat ministrul Petrenko.

Solicitarea ministrului justiţiei a fost înregistrată, dar încă nu a fost stabilită data la care va fi examinată. În ce-i priveşte, responsabili ai PCU nu au putut fi contactaţi deocamdată pentru o reacţie, menţionează France Presse.

Mişcarea separatistă din estul Ucrainei a fost declanşată după căderea preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, în condiţiile în care militanţii proruşi au refuzat să recunoască noile autorităţi prooccidentale rezultate în urma mobilizării a mii de contestatari care au ocupat centrul Kievului pentru a manifesta împotriva corupţiei regimului şi a cere apropierea de Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Apa minerală românească „din SUA până în Japonia”. Oficial guvernamental: Chiar contribuie la reducerea deficitului comercial
Apa minerală românească „din SUA până în Japonia”. Oficial guvernamental: Chiar contribuie la reducerea ...
Societatea Națională de Ape Minerale (SNAM) a organizat prima sa conferință care a reunit toți stakeholderii din piața de profil, de la autorități la companiile private care exploatează......
Burduja: Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei Europei de gaze ruseşti
Burduja: Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei ...
Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei Europei ...
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Aplicarea Legii privind salariul minim european reduce sărăcia în muncă și protejează puterea de cumpărare
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Aplicarea Legii privind salariul minim european reduce sărăcia în muncă și ...
Aplicarea Legii privind salariul minim european este un pas înainte pentru locuri de muncă mai bine plătite, dar şi pentru ...
Ministrul rus al Energiei anunță că este posibilă ridicarea restricțiilor pentru exporturile de benzină
Ministrul rus al Energiei anunță că este posibilă ridicarea restricțiilor pentru exporturile de benzină
Ministrul rus al Energiei, Sergei Tsivilev, a declarat miercuri că instituţia crede că este posibilă ridicarea restricţiilor ...