Departamentul pentru Energie: Facturile la energie şi gaze ar trebui simplificate

Facturile consumatorilor casnici la energie electrică şi gaze ar trebui standardizate şi uşor de citit şi înţeles, consideră reprezentanţii Departamentului pentru Energie.
Economica.net - vin, 11 iul. 2014, 13:31
Departamentul pentru Energie: Facturile la energie şi gaze ar trebui simplificate

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanţii asociaţiilor micilor consumatori de gaze naturale şi energie electrică din România.

Cu acest prilej, reprezentanţii consumatorilor au ridicat o serie de probleme, în special cu privire la înţelegerea dificilă a contractelor ‘stufoase’, pe care furnizorii de gaze naturale şi electricitate le încheie cu clienţii lor casnici.

Mai mult, aceştia au subliniat necesitatea ca toţi clienţii casnici din România să primească în cel mai scurt timp posibil din partea furnizorilor facturi standardizate, uşor de citit şi de înţeles, în care costurile să fie trecute în mod transparent, conform reprezentanţilor Departamentului pentru Energie.

De asemenea, potrivit asociaţiilor care reprezintă interesele micilor consumatori, inclusiv contractul – cadru de furnizare de energie electrică trebuie modificat ca să poată include şi ‘vocea clientului’, nu numai pe cea a furnizorului, cum se întâmplă în prezent, au menţionat reprezentanţii Departamentului.
În cadrul întâlnirii, reprezentanţii asociaţiilor de profil au semnalat ministrului delegat faptul că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu respectă cadrul oficial propriu de consultare publică, instituit prin Consiliul Consultativ, acest organism nemaifiind convocat lunar, aşa cum prevăd reglementările în vigoare.

Totodată, reprezentanţii micilor consumatori i-au adus ministrului la cunoştinţă importanţa unei mai bune şi transparente comunicări din partea tuturor autorităţilor statului, implicate în sectorul energetic. Concret, în privinţa ANRE, aceştia au semnalat lipsa unui punct unic, direct de contact în cadrul autorităţii, aflat la dispoziţia celor care doresc să obţină informaţii despre schimbarea furnizorului de energie sau să-şi afle drepturile în calitate de consumatori.
Tot la întâlnirea de vineri a fost discutată şi decizia adoptată în această săptămână de ANRE, în cadrul Comitetului de Reglementare, privind instituirea obligativităţii ca producătorii şi furnizorii de gaze naturale să tranzacţioneze pe bursă o parte din cantitatea de gaze (produsă ori furnizată, după caz), într-un mediu centralizat, transparent şi nediscriminatoriu.
‘Îmi doresc ca vocea micilor consumatori de gaze naturale şi electricitate să fie din ce în ce mai auzită în România. Este regretabil că acest Consiliu Consultativ al ANRE nu este organizat aşa cum trebuie, pentru a dezbate reglementări importante ale sectorului energetic înainte ca ele să fie adoptate şi impuse consumatorilor’, a declarat ministrul delegat pentru Energie.

‘În ceea ce priveşte modul în care ANRE a decis să transpună în legislaţia secundară obligativitatea impusă de Executiv producătorilor şi furnizorilor de gaze de a tranzacţiona transparent şi nediscriminatoriu anumite cantităţi pe bursă, considerăm că nu încurajează dezvoltarea pieţei de gaze din România. Mai mult, transpunerea nu este făcută în spiritul OUG 35/2014. În consecinţă, solicităm autorităţii să reanalizeze decizia sa, în cadrul unui nou Comitet de Reglementare, pentru că, în forma actuală, ordinul dat nu creează premisele tranzacţionării procentului de 20% comunicat, în condiţiile în care baza de aplicabilitate se apropie de zero. Practic, aproape că nu s-a impus niciun procent’, a mai spus Nicolescu.

Ministrul delegat pentru Energie a decis să aibă întâlniri lunare cu reprezentanţii asociaţiilor micilor consumatori de energie electrică şi gaze naturale, adaugă Departamentul de resort.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...