Conservatorii şi reformiştii din PE ar putea susţine unele puncte de pe agenda lui Juncker

Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor din Parlamentul European (ECR) reafirmă luni că nu-l poate susţine pe popular-europeanul Jean Claude Juncker pentru preşedinţia Comisiei Europene, dar va sprijini programul promovat de acesta, dacă o serie de puncte de pe agendă vor confirma o schimbare în ceea ce priveşte politica acestei instituţii.
Economica.net - lun, 14 iul. 2014, 16:39
Conservatorii şi reformiştii din PE ar putea susţine unele puncte de pe agenda lui Juncker

‘Preşedintele Syed Kamall a stabilit de ce grupul nu-l poate susţine pe domnul Juncker (n.r. la preşedinţia CE), dar a întărit că ECR va lucra cu el pentru a realiza unele puncte din cadrul programului său şi, dacă se confirmă, va sprijini o agendă care să demonstreze trecerea la o ‘nouă eră”, se arată într-un comunicat al grupului ECR transmis AGERPRES.

Poziţia grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni a devenit publică pe 8 iulie, când aceştia au avut un schimb de opinii cu Jean Claude Juncker.

‘Grupul a avut loc o discuţie bună cu domnul Juncker şi au existat multe domenii în care noi credem că putem lucra cu el. (…) În cazul în care el încearcă să se concentreze pe priorităţi, cum ar fi dezvoltarea unei pieţe digitale unice, un comerţ mai deschis şi promovarea securităţii energetice, atunci el va avea sprijinul nostru în această lucrare. Cu toate acestea, nu putem subscrie la procesul care l-a adus pe dl. Juncker la acest punct. (…) Nu-l putem susţine pe dl Juncker săptămâna viitoare ‘, a declarat atunci preşedintele ECR, Syed Kamall.

Parlamentul European se reuneşte în noua formulă marţi, la Strasbourg, pentru a-l valida pe fostul premier creştin-democrat al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, după ce acesta a fost desemnat, la sfârşitul lui iunie, de şefii de state şi de guverne din UE. Parlamentul European va vota în octombrie componenţa CE.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...