Chinezii, la un pas de un contract de 200 de milioane de euro pentru modernizarea termocentralei Mintia

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) va începe, de săptămâna viitoare, negocierile cu o companie chineză în vederea retehnologizării grupului energetic numărul 4 şi pentru realizarea instalaţiilor de desulfurare la grupurile energetice 3 şi 4, a anunţat miercuri directorul general al CEH, Aurel Niculescu.
AGERPRES - mie, 16 iul. 2014, 14:16
Chinezii, la un pas de un contract de 200 de milioane de euro pentru modernizarea termocentralei Mintia

Contractul care urmează să fie negociat are o valoare estimată între 200 şi 220 de milioane de euro, finanţarea lucrărilor de modernizare la cele două grupuri energetice urmând să se desfăşoare în baza unui acord de tipul credit furnizor. Practic, finanţarea va fi asigurată de partea chineză, urmând ca rambursarea banilor să se realizeze într-o perioadă de zece ani, cu trei ani de graţie. Dobânda este inclusă în preţ.

‘Sperăm să negociem într-un timp rezonabil acest contract, astfel încât să putem începe lucrările până la sfârşitul anului’, a spus directorul general al CEH.

Potrivit acestuia, delegaţia chineză se va întâlni luni cu ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Niculescu, după care discuţiile tehnice vor avea loc la sediul termocentralei Mintia.

După semnarea contractului, lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de trei ani.

De asemenea, reprezentanţii CEH poartă discuţii cu un consorţiu din Polonia pentru negocierea unui alt credit furnizor în vederea modernizării exploatărilor miniere din Valea Jiului, prin achiziţia de echipamente miniere.

Valoarea estimată a contractului se ridică la 248 milioane de lei pentru modernizarea exploatărilor de subteran de la minele Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan. Contractul ar urma să se deruleze pe o perioadă de doi ani, livrarea echipamentelor urmând să aibă loc în 2015 şi 2016, eşalonat pe fluxuri tehnologice.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...