Numărul turiştilor de croazieră în România va creşte cu aproximativ 20% în 2014

Numărul turiştilor de croazieră sosiţi în România va înregistra o creştere de aproximativ 20% în 2014 iar unul dintre factorii care contribuie la această evoluţie este contextul politic nefavorabil din Ucraina, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării.
Economica.net - sâm, 19 iul. 2014, 10:18
Numărul turiştilor de croazieră în România va creşte cu aproximativ 20% în 2014

‘Dacă în anul 2013 un număr de aproximativ 54.000 de pasageri au vizitat portul Constanţa, în anul 2014, până la această dată, au sosit în jur de 64.500 de pasageri. Creşterea se datorează eforturilor conjugate ale CN Administraţia Porturilor Maritime Constanta, ale Asociaţiei Litoral – Delta Dunării şi ale autorităţilor locale, dar şi contextului politic nefavorabil din Ucraina, ce a determinat ca toate cursele de croazieră să înlocuiască în itinerariul lor portul Odesa cu portul Constanţa’, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, cei 64.500 de turişti sosiţi pe teritoriul ţării chetuiesc în total peste 6 milioane de euro în zilele în care navele sunt acostate în Portul Constanţa.

În plus, multe dintre navele de croazieră care optează acum pentru portul Constanţa îşi prelungesc şederea pe teritoriul României cu aproximativ o noapte, unele ajungând chiar să îşi dubleze şederea faţă de anul precedent.

În topul pasagerilor care sosesc la bordul navelor de croazieră se situează cetăţenii americani, urmaţi îndeaproape de cetăţenii francezi, italieni şi germani.

Pe parcursul zilei în care nava acostează la Constanţa, turiştii pot opta să meargă în excursii precum tururi de Litoral, degustări de vinuri la Murfatlar, croaziere de o zi în Delta Dunării, tururi arheologice şi la mănăstiri. De asemenea, se poate face un tur al Capitalei sau turiştii pot participa la programe cu spectacole folclorice şi dejun tradiţional românesc.

‘Turismul de croazieră cu nave de pasageri în portul Constanţa reprezintă o nişă cu un potenţial real spre care ne concentrăm atenţia în continuare. Portul Constanţa, oraşul Constanţa, dar şi România, au de câştigat pentru că multe nave de croazieră nu vor mai face escală în portul Odesa. În acest context, consider că România trebuie să îşi consolideze strategia de promovare a destinaţiilor româneşti având în vedere situaţia politică actuală’, a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.  

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de intrare în faliment și că a obținut o nouă finanțare de 100 de milioane......
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...