Scandalul silicoanelor ucigaşe a ajuns şi în America de Sud

Scandalul silicoanelor ucigaşe din Franţa a ajuns şi în America de Sud. Medicii de aici au început monitorizarea femeilor care şi-au implantat proteze de la compania franceză PIP.
Economica.net - vin, 23 dec. 2011, 17:01

Protezele cu silicon realizate de Poly Implant Prothese au fost din 1991 una dintre cele mai ieftine metode de mărire a sânilor pentru multe femei.

În America Latină, multe ţări cu tradiţie în chirurgia estetică au folosit implanturi ale companiei franceze.

În 2010, numai în Columbia au fost vândute peste 15.000 de proteze mamare PIP, în timp ce Brazilia a achiziţionat de-a lungul anilor peste 25.000 de astfel de implanturi.

Alerta autorităţilor franceze care nu exclud o posibilă îmbolnăvire de cancer a celor care au folosit proteze PIP, i-a pus pe jar pe plasticienii sud-americani. Aceştia spun că îşi vor rechema pacientele la investigaţii.

În cei aproape 20 de ani de existenţă firma franceză Poly Implant Protese a fost lider mondial în exporturile de proteze mamare, cu peste 100.000 de unităţi vândute în fiecare an.

Din 2010 a fost închisă de către autorităţile sanitare franceze, după ce s-a descoperit că implanturile produse aici pot genera cancer.

Te-ar mai putea interesa și
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege (date INS)
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege ...
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere cu 4,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni ...
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
Prețurile gazelor naturale pe piața europeană s-au stabilizat și au înregistrat o tendință de scădere în ultimele ...
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucrainenii care și-au extins afacerile în Europa după invazia Rusiei din februarie 2022 își schimbă acuma atenția ...