O declaraţie comună a miniştrilor europeni de externe, reuniţi marţi la Bruxelles, va arăta determinarea lor ‘de a acţiona dacă o cooperare deplină şi imediată (din partea Rusiei n.red) nu se va materializa’, a declarat diplomatul olandez în timpul unei dezbateri desfăşurate la Parlamentul European, precizând că o decizie va fi luată în câteva zile.
‘Din punctul nostru de vedere, unitatea Uniunii Europene este crucială, atât pentru populaţia noastră, cât şi în faţa Rusiei … Acest eveniment tragic este foarte grav şi drept urmare (…) vor fi luate măsuri concrete’, a menţionat ambasadorul olandez.
Dintre cei 298 de oameni aflaţi la bordul avionului, care cel mai probabil a fost doborât de o rachetă sol-aer lansată dintr-o zonă controlată de separatiştii proruşi, 192 erau olandezi.
Ambasadorul Pieter De Gooijer a ţinut să adauge că durerea ţării sale a fost amplificată şi de ‘lipsa totală de decenţă’ manifestată de combatanţii proruşi, care nu au permis recuperarea imediată a corpurilor neînsufleţite ale victimelor accidentului şi în plus le-au mai furat şi din bunurile personale.
La rândul său, ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, a declarat în cadrul aceleiaşi reuniuni că criza din ţara sa a depăşit punctul ‘dincolo de care nu mai există întoarcere’.