Dacă centrala cea mai poluantă din UE este în localitatea poloneză Belchatow (în centrul ţării), următoarele patru sunt situate pe teritoriul german: este vorba de două centrale, de la Neurath şi de la Niederaussem (vest), ale celei de-a doua companii energetice germane, RWE, urmate de două ale suedezilor de la Vattenfall – la Janschwalde şi Boxberg (est).
‘Germania consumă mai mulţi cărbuni pentru producţia sa de electricitate decât oricare altă ţară din UE, fiind urmată de Polonia şi Marea Britanie, clasate pe locurile al doilea şi al treilea’, afirmă WWF în acest studiu numit ‘Europe’s Dirty 30’, realizat în parteneriat cu Climate Action Network, Biroul European al Mediului, HEAL şi Climate Alliance Germany.
În total, Germania are nouă centrale clasate printre cele mai poluante în Europa, situându-se pe primul loc în clasament, la egalitate cu Marea Britanie din acest punct de vedere.
Urmează Polonia, cu patru centrale, Italia şi Grecia, cu două situri fiecare, apoi Olanda, Estonia, Spania şi Portugalia, fiecare cu câte o centrală în acest clasament.
Centralele electrice pe cărbune, care sunt responsabile de 70 % din emisiile de CO2 din sectorul de energie în lume, reprezintă încă circa un sfert din producţia energetică în cadrul UE, potrivit cifrelor WWF.
‘În Europa, numeroase centrale termice pe cărbune funcţionează în regim complet sau aproape complet, din cauza preţului relativ scăzut al cărbunelui în raport cu cel al gazelor. Aceasta se adaugă la preţul redus al cotelor de CO2, care nu mai joacă un rol important pentru a orienta industria spre o producţie mai puţin poluantă’, subliniază organizaţia, estimând că ‘renunţarea la cărbune trebuie să fie o prioritate pentru Europa’.
În absenţa unor eforturi suplimentare, utilizarea pe deplin a centralelor pe cărbune în unele state membre cele mai populate, ca Germania şi Marea Britanie, nu va permite Europei să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră atât de rapid pe cât se prevede, afirmă WWF.