Putin ar putea aprinde un foc în Ucraina pe care să nu-l poată opri – general american

Prin tirurile de artilerie ale armatei ruse asupra forţelor ucrainene, preşedintele rus Vladimir Putin 'ar putea aprinde de fapt un foc' pe care să nu-l poată opri, a atras atenţia joi generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major interarme al SUA, relatează NBC News.
Economica.net - vin, 25 iul. 2014, 07:54
Putin ar putea aprinde un foc în Ucraina pe care să nu-l poată opri - general american

În loc să aplaneze violenţele, Putin ‘a luat de fapt decizia de a escalada’ situaţia, a spus comandantul forţelor armate americane, potrivit Reuters.

El a făcut aceste afirmaţii într-un discurs susţinut la Institutul Aspen, ce survine în contextul în care SUA au acuzat Rusia de tiruri de artilerie de pe teritoriul său asupra unor poziţii ale armatei ucrainene în conflictul cu separatiştii proruşi din estul Ucrainei.

Departamentul de Stat al SUA a precizat de asemenea că există dovezi că Rusia intenţionează să trimită forţelor separatiste mai multe lansatoare de rachete.

În discursul său de joi, generalul Martin Dempsey a spus că decizia lui Putin de a lansa tiruri de artilerie peste frontiera cu Ucraina a schimbat întreaga situaţie şi relaţia Rusiei cu SUA şi Europa.

Dempsey a atras atenţia că amplificarea violenţelor de către Rusia a declanşat ‘un val tot mai mare de naţionalism’ care s-ar putea răspândi.

‘Îngrijorarea mea reală este că acest foc aprins într-o parte izolată din estul Europei s-ar putea să nu rămână în estul Europei. Şi cred că acesta este un risc real’, a afirmat şeful Statului Major interarme al SUA.

El a mai spus că armata rusă este probabil un participant ezitant în conflictul din Ucraina şi că, deşi nu a mai vorbit cu omologul său rus în ultimele două luni, menţine deschisă linia de comunicare.

‘Cred că armata rusă şi liderii ei pe care îi ştiu sunt probabil întrucâtva participanţi ezitanţi în această formă de război’, a spus Dempsey, precizând că Rusia foloseşte atât forţe convenţionale de-a lungul frontierei, cât şi agenţi în interiorul Ucrainei.

Tensiunile au fost amplificate şi de doborârea avionului Malaysia Airlines în estul Ucrainei săptămâna trecută. SUA au spus că există dovezi că avionul cu 298 de persoane la bord a fost lovit de a o rachetă-sol aer produsă în Rusia şi lansată de separatiştii care se luptă cu guvernul ucrainean.

Ca măsură de precauţie, Dempsey a dezvăluit că Pentagonul analizează deja posibile răspunsuri militare ale SUA şi NATO la acţiunile agresive ale Rusiei împotriva Ucrainei, răspunsuri care implică baze, linii de comunicare sau căi maritime ale armatei americane.

Potrivit lui Dempsey, strategii militari americani analizează opţiuni ‘pe care nu a trebuit să le mai analizăm de 20 de ani’, de la sfârşitul Războiului Rece. El a sugerat că SUA şi aliaţii lor americani vor discuta despre un potenţial răspuns la summitul NATO din septembrie.

Dempsey l-a acuzat pe însuşi Putin de escaladarea violenţelor în Ucraina. ‘Este foarte clar o încercare a lui Putin de a oferi o compensaţie pentru nemulţumirile legate de căderea Uniunii Sovietice’, a declarat el.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...