Fostul director de la Moldomin, Iacob Chişărău, trimis în judecată de DNA

Iacob Chişărău, fost director general al SC Moldomin SA Moldova Nouă, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Economica.net - vin, 25 iul. 2014, 09:20
Fostul director de la Moldomin, Iacob Chişărău, trimis în judecată de DNA

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Sorin Berchimiş, fost director general la SC Ipromin SA şi Gabriel Neamţu, şef al structurii de securitate din cadrul Ipromin.

Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 29 aprilie 2011, Iacob Chişărău, în calitate de director general al SC Moldomin SA, a permis accesul reprezentanţilor societăţi comerciale MINECO AG la documente (pentru studierea şi fotocopierea acestora) ce conţin date şi informaţii geologice, de natură tehnică, cu caracter de informaţie clasificată.

Aceste informaţii, existente la Moldomin ca bază de date geologice şi care se refereau la perimetrul Moldova Nouă – Mina Centrală, au fost puse la dispoziţie reprezentanţilor firmei respective, fără acordul prealabil al autorităţii competente.

Iacob Chişărău a pus la dispoziţia reprezentanţilor MINECO AG aceste date şi informaţii clasificate, în mod cu totul interesat de obţinerea unei funcţii în cadrul acestei firme, având în vedere că Moldomin se afla în insolvenţă, iar bunurile au fost scoase la licitaţie.

Pentru serviciile sale, Iacob Chişărău a fost recompensat de MINECO AG, recompensa constând în angajarea acestuia pe o perioadă nedeterminată, fiind remunerat cu suma de aproximativ 2.000 lei/lună, în perioada decembrie 2011 – aprilie 2012.

La data de 16 octombrie 2012, Sorin Berchimiş, în calitate de director general la SC Ipromin SA, a permis accesul unui cetăţean rus, colaborator al MINECO AG, pentru studierea şi fotocopierea mai multor documente care conţineau date şi informaţii geologice, de natură tehnică, cu caracter de informaţie clasificată şi informaţii confidenţiale, cu privire la resursele minerale existente în perimetrul Moldova Nouă.

Acest lucru s-a realizat fără autorizarea şi/sau acordul prealabil al autorităţii competente.

În ziua de 19 octombrie 2012, cetăţeanul rus a fost oprit pe Aeroportul Internaţional Henry Coandă din Bucureşti, iar cu ocazia percheziţiei corporale efectuate au fost descoperite documentele obţinute de la directorul Sorin Berchimiş, atât în format electronic (CD), cât şi pe suport de hârtie.

Pentru a îngreuna cercetările şi tragerea la răspundere penală, Sorin Berchimiş a aprobat două documente: Decizia de desecretizare, din 10 septembrie 2012 şi Procesul – verbal de declasificare, din 17 septembrie 2012, iar Gabriel Neamţu a întocmit şi semnat aceste înscrisuri, cunoscând că în cuprinsul lor se atestă fapte necorespunzătoare adevărului, şi anume că cele două înscrisuri au fost antedatate.

Sorin Berchimiş şi Gabriel Neamţu nu puteau semna, respectiv aproba cele două înscrisuri atâta timp cât autoritatea competentă le-a trimis acceptul de declasificare, prin fax, la data de 4 aprilie 2013.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

Într-un alt dosar, Iacob Chişărău a fost condamnat definitiv în februarie 2013 la trei ani închisoare cu executare pentru că l-a mituit pe vicepreşedintelui Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Cătălin Şerban, el fiind cercetat penal şi pentru uciderea din culpă a trei tineri reşiţeni, în urma unui accident rutier.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...