Producătorii şi furnizorii de gaze nu reuşesc să încheie tranzacţii pe bursa de specialitate OPCOM

Producătorii interni OMV Petrom şi Romgaz au vrut să vândă gaze pe platforma de specialitate a bursei OPCOM, însă nu au găsit cumpărători la preţul cerut, chiar dacă furnizorii vor să achiziţioneze gaze pe bursă.
Economica.net - vin, 25 iul. 2014, 09:25
Producătorii şi furnizorii de gaze nu reuşesc să încheie tranzacţii pe bursa de specialitate OPCOM

Astfel, Romgaz a vrut să vândă, pe 23 iulie, o cantitate de 318.000 de MWh de gaze, la preţul de 90 de lei pe MWh.

O zi mai târziu, pe 24 iulie, OMV Petrom a scos la vânzare tot 318.000 de MWh, cu 89,9 lei pe MWh.

Datele publicate pe site-ul OPCOM arată că la licitaţia organizată de Romgaz au participat doi furnizori, respectiv E.ON Energie România şi InterAgro, iar la cea iniţiată de Petrom a participat E.ON România.

Niciunul dintre contracte nu a fost, însă, atribuit, întrucât furnizorii nu au fost de acord cu preţul cerut de cei doi producători, uşor mai mare faţă de cel reglementat al gazelor de producţie internă pentru clienţii noncasnici, care în prezent a ajuns la 89,4 lei pe MWh.

Pe de altă parte, în urmă cu două săptămâni, E.ON a vrut să cumpere gaze pe OPCOM la un preţ sub cel reglementat, respectiv 82 şi 85 de lei pe MWh, dar niciun producător nu a fost de acord să-i livreze gaze la aceste tarife.

Traderul a mai făcut o încercare şi a mai depus două oferte de cumpărare pentru ziua de 24 iulie, la preţul de 80 de lei pe MWh, dar, la fel, niciun contract nu a fost atribuit la acest preţ.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 35/2014, începând cu data de 15 iulie 2014 şi până la 31 decembrie 2018, producătorii de gaze naturale din România au obligaţia să vândă pe bursă o parte din producţie.

Acelaşi act normativ prevede faptul că şi furnizorii de gaze sunt obligaţi să vândă şi să cumpere de pe bursă o parte din gazele comercializate în perioada 1 martie 2015 – 31 decembrie 2018.

Potrivit unui ordin al ANRE, pentru perioada 15 iulie – 31 decembrie 2014, fiecare producător trebuie să vândă pe bursă cel puţin 20% din cantitatea de gaze naturale din producţia proprie destinată consumului pe piaţa concurenţială.

‘De la aplicabilitatea obligaţiei mai sus amintite sunt exceptate cantităţile de gaze naturale din producţia internă proprie, care fac obiectul contractelor de vânzare a gazelor naturale aferente pieţei concurenţiale aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestui ordin’, precizează ANRE.

Totodată, până la data de 31 octombrie 2014, ANRE va elabora metodologia în baza căreia se va stabili obligaţia producătorilor şi furnizorilor de a încheia tranzacţii pe pieţele centralizate, cu începere din anul 2015 până la data de 31 decembrie 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru "siguranţă şi prosperitate"....
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ...
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat duminică, la secţia de votare de la Colegiul Naţional ...